Școala Gimnazială Dănicei și Școala Gimnazială Copăceni Racovița, în atenţia prefectului Forian Marin, pentru verificarea gradului de implementare a programului pentru școli
Prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin, informează asupra gradului de implementare a Programului pentru școli al României, în luna martie 2018, desfășurat și la nivelul județului Vâlcea pentru anul școlar 2017-2018.
În baza contractului de furnizare nr. 12952/1870/28.09.2017 privind achiziționarea și distribuția produselor lactate și de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore și a actelor adiționale emise ulterior, 32.952 de elevi și copii preșcolari din județul Vâlcea au beneficiat, în luna martie, de produse lactate și de panificație
Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, în baza competențelor stabilite prin H.G. nr.640/2017, prin compartimentul de resort, a dispus verificarea spațiilor de depozitare a produselor lactate și de panificație distribuite în cadrul programului, monitorizarea temperaturii în spațiile frigorifice și asigurarea apei potabile în unitățile școlare din județul Vâlcea.
În cursul lunii martie au fost verificate următoarele unități școlare: Școala Gimnazială Dănicei și Școala Gimnazială Copăceni Racovița.
Nu au fost constatate deficiențe și s-au făcut recomandări privind respectarea legislației sanitare în vigoare.
Referitor la furnizarea de mere pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat și particulare acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular pentru anul școlar 2017-2018, a fost publicată documentația de atribuire a contractului de către Consiliul Județean Vâlcea, aceasta fiind selectată de ANRP pentru verificare, în prezent regăsindu-se în etapa de așteptare validare.
Totodată, este în curs de desfășurare achiziția având ca obiect furnizarea de rechizite școlare pentru preșcolarii și elevii care participă la atelierele tematice Drumul laptelui și Laptele un aliment sănătos, ca măsură educativă care însoțește distribuția laptelui și produselor lactate pentru elevii și copiii preșcolari, respectiv cele prevăzute la art.4 alin. (1) lit. c din HG nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului în școli al României.