SCM nu joacă la Dormund
Campioana României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, își dorea primul succes din actuala ediție a Ligii Campionilor, duminică în deplasare contra nemțoaicelor de la Borussia Dortmund. Din păcate, nici acest meci nu va avea loc, din cauza pandemiei cu nou coronavirus.
“Jocul cu formația BVB Handball Damen Borussia Dortmund programat în acest weekend nu se va mai disputa. Din cauza cazurilor pozitive Covid-19 în cadrul echipei din Györ (ultimul adversar al celor de la Borussia Dortmund), echipa germană a fost instruită de autoritățile sanitare din Germania pentru a aplica protocolul în vigoare, anume pentru a intra imediat în carantină. Ca urmare a informațiilor disponibile la momentul prezent, nu a rămas nicio altă o alternativă pentru Federația Europeană de Handbal decât să amâne acest joc”, anunță oficialii vâlceni. (G.C.)