SCM învinge în derby-ul Olteniei
Campioana en-titre a României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, a debutat cu dreptul în noua ediție de campionat. Elevele lui Florentin Pera au evoluat la Ploiești în fața craiovencelor de la SCM în fața cărora au plecat cu prima șansă. Echipa din Bănie a fost prima care a condus, cu 1-0 și 2-1. Vâlcencele au preluat apoi frâiele meciului și au fost în permanență în avantaj. Vâlcencele au avut și conci goluri diferență dar la pauză a rămas unul singur, 14-13. La reluare, Craiova a egalat apoi experiența superioară a campioanelor și-a spus cuvântul. Chiar dacă echipa din Bănie a încercat să revină și să pună probleme, SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus în final cu 28-24. Liga Florilor ia acum o pauză de două săptămâni, dar echipa noastră are meci dificil în Liga Campionilor, în deplasare la ETO Gyor. (G.C.)