
SCM a terminat la egalitate cu Rapid
Tresărire de orgoliu a handbalistelor de la SCM Râmnicu Vâlcea în partida din deplasare cu Rapid București. Elevele lui Rasmus Poulsen au pornit cu șansa a doua, dar au făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon în fața unei formații care a reprezentat România în Liga Campionilor.
Prima parte a disputei a fost una echilibrată. Rapidistele s-au distanțat apoi și la patru goluri diferență: 12-8 și 14-10. Oltencele au revenit până la pauză și mai aveau de recuperat un singur gol: 19-18. Mitanul secund a fost cu suișuri și coborâșuri pentru Vâlcea. Minute bune s-a mers cap la cap apoi Gogârlă și compania au apăsat pe accelerație, au pus și cinci goluri peste Rapid și au dat impresia că se pot întoarce cu toate punctele puse în joc. După 27-32, a venit momentul ca gazdele să își revină din pumni, că conducă la trei goluri avans și să se apropie de victorie.
Până la urmă s-a terminat la egalitate, 38-38, după ce SCM a marcat ultimul gol în ultima secundă, după o aruncare de la 7 metri. Punctul obținut nu le ajută prea mult pe elevele lui Poulsen, în tentativa de a mai prinde un loc european. (Gabriel Cîrjaliu)