SCM a pierdut la Craiova biletele de Europa
Handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea aveau mare nevoie de o victorie în derby-ul Olteniei de la Craiova pentru a mai spera la poziția a cincea a clasamentului și implicit la un loc pentru viitoarea ediție a cupelor europene. Elevele lui Dahl au avut o evoluție sub așteptări în Bănie și au cedat la două goluri diferență, 30-28, chiar dacă în repriza secundă au avut și patru goluri avantaj, 20-24. În aceste condiții șansele pentru a urca o poziție în clasament sunt nule și conducerea clubului poate începe deja pregătirea noului sezon în care obiectivul o să fie cel mai probabil clasarea pe podiumul Ligii Florilor.