Schitul Bradu, colţul de rai dintre dealurile Gurguiatei

Acum e totul alb peste dealurile Gurguiatei. Abia pe ici pe colo se mai zăreşte o umbră a unei urme de om şi de animal. Fulgii mari şi graşi şi ţurţurii au aplecat crengile copacilor. În zare sunt case răzleţe ale căror coşuri fumegânde te îmbie la căldură. Acolo, printre dealurile Olăneşiului, la 7 kilometri de civilizaţie, doisprezece măicuţe trăiesc stinghere, după voia lui Dumnezeu, la schitul din inima pădurii, singura cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul din Arhiepiscopia Râmnicului.

Drum abrupt, şerpuitor prin pădure şi pe dealurile înalte, drum care de multe ori nu poate fii străbătut decât la pas din cauza vremii capricioase. Locuri de basm unde se naşte o poveste, povestea măicuţelor de la Schitul Bradu, conduse de Cuvioasa Arsenia Maxim, stareţa schitului vâlcean, avându-l ca duhovnic pe stareţul mănăstirii Pătrunsa, protosinghelul Varsanufie Gherghel.
Lumea mănăstirească nu îmi este străină. Am simţit-o din plin, am încercat-o, dar reuşeşte cu fiecare clipă, cu fiecare descoperire să mă suprindă cu ceva nou. Aici, prin nămeţii albi greu mai vin pelerini. Puţinii care mai aprind o lumânare, în afară de măicuţe sunt cei din sat. Aici, da, poţi simţi prezenţa lui Dumnezeu pentru că nu există răutate, nu există invidie, iar lumea pare la început. Problemele au soluţii, iar lipsurile sunt nesemnificative pentru sufletele celor zece măcuţe. “ Ce este aia invidie sau supărare? Aici nu există aşa ceva!”, îmi spune o măicuţă zâmbitoare, cu ochii senini ca cerul de deasupra schitului. Aici fiecare măicuţă are povestea ei. Nu îşi doresc o altă viaţă. Aici, în locul de poveste, şi-au găsit liniştea. ”Pe vreme rea mergem pe jos, ăştia 7 km din Olăneşti, pe la sanatoriu. Dar asta este osteneala noastră. Ne-am obişnuit. Cărăm în spate cele trebuincioase, şi ori de câte ori avem nevoie, coborâm să ni le luăm. Ne mai ajută şi oamenii din sat”, ne mărturiseşte o slujitoare a lui Dumnezeu. La Bradu, credicioşii sunt întâmpinaţi cu dragoste. Cei care doresc, se pot odihnii în chiliile special amenajate.

Părintele Sava Ieromonah a ridicat, în urmă cu 231 ani, sfântul lăcaş

Biserica-monument istoric poartă hramul „Naşterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” şi are o vechime de 231 de ani, dar aici a existat un lăcaş monahal mult mai vechi. “Schitul Bradu este foarte valoros atât prin vechimea cât şi bogăţia elementelor arhitecturale şi picturale. Biserica de astăzi a fost ridicată între anii 1783-1784 de părintele Sava ieromonah, duhovnic şi stareţ pentru că schitul a fost de la începuturi de călugări. Cuviosul egumen a primit sprijinul preotului Grigore, a jupânului Zamfir şi a lui Gheorghe logofătul. La temelia lăcaşului de astăzi a existat construcţia unui schit mai vechi care se numea “Schitul de sub Râpa Bradului”, atestat la 1766. În secolul al XIX-lea schitul se afla în ruinare. În 1854-1855 schitul este alăturat schitului Sărăcineşti aparţinător Episcopiei de Râmnic, iar în anul 1904 aici nu mai era niciun călugăr. În anul 1996 au fost aduse aici călugăriţe şi lăcaşul Domnului a reînviat”, ne-a declarat Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea.
Ultimul monah care rămăsese la schit se spune că ‘îşi muta patul în fiecare noapte ca să nu moară sub dărămâturi’. Chiliile rămăseseră fără acoperiş, curtea plină de vegetaţie, tencuiala căzuse complet de pe clopotniţă.
În perioada comunistă schitul ajunsese un refugiu fie pentru turişti, fie pentru localnici în caz că-i prindea ploaia în pădure. Se spune că au mai vieţuit acolo şi călugări sihaştri, dar există prea puţine mărturii în acest sens. Pentru 100 de ani, schitul a dispărut din toate documentele şi înscrisurile oficiale. După 1990, încep demersurile pentru reînfiinţarea schitului. După aproape zece ani de eforturi ale clerului vâlcean, schitul se redeschide în anul 1999, când au fost aduse aici călugăriţe de la schitul Iezer.
Cu ocazia vizitei din 14 septembrie 1909, Virgil Drăghiceanu se referea la starea gravă de conservare: “Nu pot trece cu vederea halul de mizerie în care se află singura chilioară în care stă egumenul; grinzile s-au rupt de la mijloc, iar egumenul îşi mută din loc în loc patul, după poziţia surpărilor, spre a nu fi omorât în timpul nopţii”.

Maica Stareţă, Arsenia Maxim, o viaţă în slujba lui Dumnezeu

Prea Cuvioasa Arsenia Maxim, stareţa schitului, are 80 de ani şi de o viaţă este în mănăstire. Şi-a câştigat dragostea şi respectul celor din jur prin vorba domoală pe care o are pentru fiecare. “În ’51 am venit la Iezer, iar în ’60, la decret, am fost trimisă acasa din iulie până în septembrie. Eu sunt din Tecuci, dar lunile acelea am simţit de fapt că acolo nu mai este casa mea. Apoi am revenit tot la Iezer unde am stat 15 ani. Am fost şi am lucrat şi la Casa de odihnă Turnu prin ’96 până când două măicuţe mi-au spus că la Bradu nu mai este nimenea. Se aciuase doar un călugăr. Atunci m-am dus cu “jalba în proţap” la Prea Sfinţitul Gherasim şi i-am povestit că aş vrea să vin aici. Iar Prea Sfinţitul Gherasim mi-a spus: “Să faci blagoslovenie şi să ţii orânduiala la Bradu. Să faci lucrurile aşa cum trebuie”. Şi am venit aici. De atunci sunt Maică Stareţă. În partea asta unde stau eu acum era doar temelia. Ne-a fost greu, dar greul trece când ai realizări. Nu am mai căutat să ne gândim când e greu. Am ascultat cuvintele Prea Sfinţitului Gherasim şi le-am urmat… Aceasta este orânduiala. Călugărul să ostenească”, ni se destăinuie Cuvioasa Arsenia care este tot cu gândul la locul de suflet: Iezer. Problemele de aici nu sunt pentru alte urechi. Maica Stareţă ne face să înţelegem asta când o întrebăm de problemele pe care le întâmpină între pogoanele de cer de la Gurguiata. În ziua de Sânziene, Maica Stareţă a fost făcută stavroforă de ÎPS Varsanufie.
Maica Isidora este paracliserul Maicii Stareţe. Aleargă de colo până colo pentru a ţine rânduiala aşa cum trebuie. Perfecţionistă, vrea ca toată lumea să fie mulţumită. “Când a fost renovată ultima dată, s-au găsit moaşte ale călugărilor îngropaţi aici. Credem că sunt ale călugărilor Sava şi Clement, şi alţi doi care şi-au găsi liniştea aici. Le-am luat, le-am spălat, le-am îngrijit, şi le ţinem într-un cufăr cu geam. Unul dintre ei a fost găsit în biserică, întreg, deci era stareţ, iar ceilalţi trei în pridvor. Când Înaltul Varsanufie va voii şi ne va da binecuvântarea, îi vom îngropa cum se cuvine în biserică. Cineva ne-a spus că nu au vrut să fie găsiţi, că au vrut să stea ascunşi, de aceea au fost îngropaţi aici, fără a ştii de ei, decât în momentul în care Dumnezeu le-a scos osemintele la lumină”, ne destăinuie Maica Isidora.

Bani necesari pentru conservarea monumentului istoric

Ansamblul Schitului Bradu se află într-o stare proastă de conservare şi necesită urgent sprijin financiar, pentru lucrări de consolidare-restaurare a Bisericii “Sf. Ioan Botezătorul” şi picturii murale şi a Turnului-clopotniţă.
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea a avizat lucrările la biserică şi clopotniţă încă din anul 2011, iar în anul 2013 pe cele de restaurare de urgenţă a picturii. “Prin mai multe adrese Direcţia pentru Cultură a cerut să se procedeze, de urgenţă, la etapa de achiziţie publică deoarece monumentul se degradează de la zi la zi. Valoarea necesară pentru realizarea acestor lucrări s-a estimat la: 3.453.001 RON – consolidare biserică; restaurare pictură murală – 402.293 RON; consolidare turn-clopotniţă – 783.239”, ne-a mărturisit directorul Florin Epure.
“Încercăm de câţiva ani să cerem ajutor pentru restauare, dar nu am primit niciun răspuns. Mai avem oameni cu suflet care vin să ne ajute. Mai bine în voia lui Dumnezeu, decât să ne facem speranţe!”, ne spune Maica Sebastiani, care ne face să ne simţim păcătoşi în universul de la Bradu.
Am lăsat în urmă sfântul lăcaş, cu sentimentul că măicuţele de aici sunt mai aproape de Dumnezeu cum noi nu vom fii vreodată.
S-a aşternut zăpada peste Bradu…

Letiţia LAZĂR