S-a semnat contractul de finanţare pentru Parcul Ştirbei Vodă!
Proiectul ”Amenajare Parc Ştirbei Vodă” are finanţarea asigurată prin semnarea la Craiova, în data de 1 august 2019, a Contractului nr. 4629 de către directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, şi primarul Mircia Gutău.
Astfel, construirea viitorului parc cu o suprafaţă de aproximativ 10.500 mp şi în valoare totală de 7.296.296,70 lei, ce se va întinde la Vest de Stadionul municipal Zăvoi, de-a lungul splaiului Independenţei, beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 7.150.370,77 lei din fonduri europene şi de la bugetul de stat, bugetului local revenindu-i doar o contribuţie de 2%, respectiv suma de 145.925,93 lei.
Proiectul este finanţat în baza Programului Operaţional Regional 2014 – 2020; Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile; Prioritatea de investiţii 4.2: Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului; Obiectiv specific: reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reşedinţă de judeţ.
Principalele categorii de lucrări avute în vedere sunt: realizarea de împrejmuiri pe toate laturile suprafeţei amenajate, amenajarea de scări şi de alei pavate cu dale pentru accesul pietonal, realizarea unor zone de odihnă destinate vizitatorilor, amplasarea de bănci, amenajarea unui loc de joacă pentru copii compus din tiroliene şi leagăne, instalaţii pentru persoane cu dizabilităţi, echipamente pentru fitness şi terenuri pentru volei/badminton, realizarea de tablouri de vegetaţie inedite puse în valoare prin amenajări specifice, plantarea de arbori foioşi şi conifere, montarea de gazon rulou, realizarea unui sistem de iluminat fiabil şi eficient, cu stâlpi prevazuţi cu prize ce vor putea fi folosite la decorarea zonei pentru sărbătorile de iarnă, instalarea de sistem video şi wi-fi, amplasarea de cişmele de apă potabilă, introducerea unui sistem de irigare automatizat precum şi achiziţionarea unei scene demontabile pentru evenimente.