Reținut după ce a fost prins la volan cu alcoolemie de 1,01 mg/l
Un bărbat din Gorj în vârstă de 47 de ani a fost prins de polițiștii orașului Horezu, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, pe D.N. 67 în localitatea Horezu, cu o alcoolemie de 1,01 mg/l.
Evenimentul a avut loc vineri, 6 septembrie 2024.
“La volanul autovehiculului, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din localitatea Baia de Fier, județul Gorj, care în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge, iar în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de către polițiști”, au comunicat polițiștii vâlceni.