Restanțe mari la plata persoanelor cu handicap la Stoenești

Dincolo de infrastructură și proiecte, cea mai gravă problemă rămâne sprijinul social. La Stoenești, situația persoanelor cu handicap scoate la iveală o realitate dureroasă, mascată adesea de rapoarte optimiste venite de la centru. Lipsa fondurilor și întârzierile repetate au dus la restanțe mari și la imposibilitatea de a asigura drepturile legale ale beneficiarilor.

Primarul Gheorghe Dumbravă descrie tranșant situația: „Stăm foarte prost la capitolul sprijin pentru persoanele cu handicap. Nu înțeleg cum s-au împărțit fondurile. Am transmis lista completă. În evidență avem 100 de beneficiari. Avem o restanță de patru milioane lei vechi”, a precizat edilul.
Mai mult, luna trecută, beneficiarii au primit doar o parte infimă din sumele cuvenite, iar perspectivele sunt sumbre: „Luna trecută am reușit să le oferim doar 700 de lei din cât li se cuvenea. Luna viitoare nu vom putea da nimic”, a mai spus primarul Dumbravă.
Deciziile dificile au fost luate încă din trecut, când comuna a renunțat la angajații însoțitori: „Am decis atunci că nu putem susține financiar aceste posturi. Există și o hotărâre de consiliu în acest sens. E obligația statului să asigure acest sprijin”, a subliniat edilul, amintind că nici măcar procentul de 90% prevăzut de lege nu este acoperit.

Între rapoartele „frumoase” și realitatea din teren se cască o prăpastie adâncă. Pentru oamenii cu dizabilități, administrația locală a devenit ultimul sprijin, deși resursele nu îi permit să suplinească lipsa de implicare a autorităților centrale.

În final, realizarea cea mai mare rămâne, paradoxal, supraviețuirea unui sistem care funcționează fără bani, dar cu multă responsabilitate.