Recensământul lămpilor de iluminat la Șirineasa
Administrația locală de la Șirineasa a investit masiv în ultimii ani pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor. În acest sens un punct important este iluminatul stradal. În 2022 au fost montate peste 200 de lămpi și efectul a fost cel scontat, numărul de infracțiuni scăzând semnificativ. Spre finalul anului trecut, primarul Bebe Streinu a anunțat că s-a obținut finanțare prin AFM pentru montarea altor 280 de corpuri de iluminat moderne, cu o eficacitate sporită și un cost redus al cheltuielilor legate de facturi. În plus, edilul a promis că lunar se vor schimba aproximativ 15 lămpi care se defectează pe raza comunei. În acest sens, Streinu le-a cerut oamenilor să-l informeze unde sunt probleme legate de iluminatul stradal, urmând ca într-un timp foarte scurt aceste deficiențe să fie remediate.