Realizări remarcabile pentru senatorul Bogdan Constantin Matei

După două mandate în Parlamentul României, senatorul Bogdan Constantin Matei se retrage din peisajul legislativ. Activitatea sa este un exemplu de implicare, seriozitate și devotament față de comunitatea vâlceană și interesele cetățenilor.

În cei opt ani de activitate parlamentară, senatorul Bogdan Constantin Matei s-a remarcat prin inițiative legislative valoroase, intervenții pertinente și o prezență activă în plen. A demonstrat o preocupare constantă pentru problemele reale ale oamenilor. Activitatea sa legislativă numără:

• 104 inițiative legislative, dintre care 48 au devenit legi. Acestea au avut un impact direct asupra diverselor domenii, de la educație și sănătate până la economie și infrastructură.
• 32 de declarații politice, prin care a adus în atenția colegilor din Parlament și a opiniei publice subiecte importante pentru România și județul Vâlcea.

• 40 de întrebări și 13 interpelări adresate autorităților, inclusiv 2 interpelări adresate direct prim-ministrului, pentru a obține răspunsuri clare la problemele de interes major.

Senatorul Matei s-a implicat activ în dezbaterile parlamentare, având 98 de luări de cuvânt în plen.
Bogdan Constantin Matei a fost mereu aproape de comunitatea vâlceană, ascultând problemele oamenilor și căutând soluții concrete, fiind văzut frecvent la zilele comunelor din județ. A colaborat strâns cu autoritățile locale pentru a sprijini proiectele importante din județ și pentru a atrage resursele necesare dezvoltării acestuia.