Ramona Farcău se ia de autorități: “Când repornim sportul?”
Fosta mare handbalistă a Oltchimului și a echipei naționale a României, Ramona Farcău, a transmis un mesaj dur către autorități. Fosta câștigătoare a medaliei mondiale de argint își dorește ca activitățile sportive să fie reluate în cel mai scurt timp: “Unde sunteţi. domnilor preşedinţi? Când repornim sportul? De trei luni sportul românesc este în stand-by, excepţie făcând fotbalul din prima ligă şi parţial din liga 2. În tot acest timp, s-a sistat orice activitate colectivă, organizată, la nivel de grup, atât la nivelul seniorilor, cât şi al juniorilor. Dacă în prima parte a acestei nefericite perioade conducătorii de federaţii au găsit din mesajele de informare publică un pretext pentru a ieşi în public, spunându-ne cum putem salva vieţi şi asigura bunul mers al lucrurilor, nu acelaşi lucru se întâmplă în prezent, când guvernanţii relaxează măsurile sociale, dar mai puţin pe cele care asigură funcţionalitatea sportului. Plajele sunt pline, terasele, cluburile şi restaurantele au ajuns ticsite de oameni sătui de #stamacasa, enoriaşii se înghesuie la liturghii, călătorii se bucură nestingheriţi de transportul în comun, în timp ce sportivii aşteaptă undă verde spre normalitate. După ce timp de trei luni sportivii au stat în casă, s-au spălat obsesiv pe mâini, nu şi-au atins nasul şi gura şi s-au antrenat pe covorul din living, pe balcon sau chirciţi în fata monitorului, pe Zoom sau Skype, este momentul să le permitem să se bucure de ceea ce iubesc şi ştiu să facă cel mai bine, adică sport! În tot acest haos decizional ar trebui să iasă cineva în faţă, să reprezinte interesele sportivilor, să comunice în numele acestora şi să îi sprijine. Cine? Cei care conduc federaţiile naţionale, care ar trebui să reprezinte interesele sportului şi ale cluburilor afiliate. Cu excepţia FRF, care în ultimii ani a excelat la capitolul marketing şi comunicare (măcar atât) şi care prin preşedintele Burleanu a insistat public pentru reluarea competiţiior şi a Elisabetei Lipa, preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj, care a avut un discurs coerent şi bine argumentat în spaţiul public, restul preşedinţilor de federaţii naţionale sunt aproape inexistenţi. Dacă intri pe site-urile federaţiilor naţionale vezi comunicate seci, recomandări legate de comportamentele în plan social pe timp de pandemie sau informări despre acţiuni din…2019. Nicio luare de poziţie oficială referitoare la reluarea activităţilor sportive, nicio scrisoare manifest, niciun articol cu date şi statistici actuale, totul fiind cufundat în ceaţă. Ar fi minunat dacă i-am vedea ieşind public, cu declaraţii, pe preşedinţii sau managerii din sport, care faceau live-uri pe facebook la orice oră din zi, cu informaţii irelevante pentru dezvoltarea sportului romanesc şi care îşi dadeau #hashtag de la toate evenimentele mondene la care au participat, de multe ori în interes personal. În numele celor 279.179 de sportivi legitimaţi, a celor 8.958 de cluburi existente în România şi a celor 7.580 de antrenori acreditaţi, pe care îi reprezintă, îi invit pe conducătorii sportului să iasă în spaţiul public, să comunice care sunt demersurile şi etapele pe care trebuie să le urmeze sportivii, de la TOATE disciplinele sportive, la toate grupele de vârstă, pentru reluarea activităţii şi a intrării în normalitate. Este esenţial ca în acesta stare de confuzie să facem lumină, să avem o direcţie de acţiune, să ştim cum ne planificăm activităţile în perioada următoare şi să transmitem un mesaj coerent şi unitar, pentru a reporni un fenomen social atât de iubit şi de ignorat de autorităţi!”.