Râmnicu Vâlcea: Tânăr arestat pentru viol asupra unei minore de 14 ani

Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a fost reținut de poliție după ce a fost acuzat că a agresat sexual o tânără de doar 14 ani, care se află într-o situație vulnerabilă. Incidentul a șocat comunitatea locală, iar ancheta este în plină desfășurare.

“Polițiștii orașului Băbeni, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 26 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

Din probatoriul administrat rezultă că, în data de 2 aprilie 2025, bărbatul ar fi profitat de imposibilitatea unei minore de 14 ani de a-și exprima voința, cauzată de vârstă si afecțiunile medicale, și ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta.

În urma investigațiilor efectuate cu celeritate, la data de 3 aprilie 2025, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore”, au transmis polițiștii vâlceni.

În data de 4 aprilie 2025, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, iar judecătorul de drepturi și libertăți a emis un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile pe numele acestuia.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt.