PSD Vâlcea a depus listele de candidați la Parlamentare! Constantin Rădulescu: “Parlamentarii pe care îi propunem sunt oameni care pun suflet în tot ceea ce fac și care doresc să dezvolte acest județ”

Filiala vâlceană a PSD Vâlcea a depus vineri, 11 octombrie 2024, la Biroul Electoral Județean listele de candidaturi pentru Parlamentul României. Lista de la Camera Deputaților este deschisă de actualul deputat, Ovidiu Popa, vicepreședinte al Camerei Deputaților, iar cea de la Senat de Andra Bica, vicepreședinte al Consiliului Județean Vâlcea. Media de vârstă a candidaților este de 46 de ani. Interesant este că jumătate dintre candidați sunt femei și că suma studiilor superioare ale lor este de peste 100 de ani.

Constantin Rădulescu: “Vom câștiga alegerile la Vâlcea”

Președintele PSD Vâlcea și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, spune că obiectivul la alegerile parlamentare este trei mandate de deputat și unul de senator, dar că speră ca numărul deputaților vâlceni ai PSD să fie de patru: “Este o zi importantă și special pentru PSD Vâlcea. Suntem aici într-o echipă frumoasă, unită, determinată, echipă care a performat la alegerile locale. Îl am lângă mine și pe primarul Mircia Gutău, iar în spate candidații pentru Parlamentul României, consilieri județeni în funcție și consilieri județeni care au fost aleși și vor ajunge în funcție. De asemenea, sunt alături de noi colegii de la organizația de tineret, susținători și o parte dintre cei care ne-au sprijinit ca și echipă. Suntem echipa care dezvoltă și modernizează Județul Vâlcea. Parlamentul României este important pentru că acolo se votează Guvernul României. Noi pornim azi la drum pentru un govern care să ajute Județul Vâlcea. Dacă viitorul govern o să fie unul al PSD, cu alianță sau fără alianță. Este foarte important pentru mine și pentru echiopa mea în condițiile în care eu vreau să fac lucruri importante pentru acest județ. Cred cu tarlie că vom câștiga alegerile parlamentare și prezidențiațe în Județul Vâlcea, cred cu tărie că Marcel Ciolacu o să fie un președinte bun pentru România, un președinte care să ne reprezinte bine în lume. A dovedit că știe să fie un om echilibrat, un om de dialog, un om care cunoaște și partea luminoasă și partea întunecată atunci când trebuie să servească țara. Și Marcel Ciolacu o să servească bine România. Parlamentarii pe care îi propunem sunt oameni experimentați, sunt oameni buni care nu s-au făcut de rușine acolo unde au lucrat. Avem o listă interesantă, cu 50 la sută doamne sau domnișoare. Media de vârstă a celor pe care îi propunem este de 46 de ani. De asemenea, această echipă totalizează undeva la peste 100 de ani de studii superioare și două doctorate. Sunt oameni care pun suflet în tot ceea ce fac și sunt membri în această echipă care dorește să dezvolte acest județ. Reindustrializarea Județului Vâlcea începe și cu sprijin guvernamental. Obiectivul nostrum este să păstrăm ce avem acum, adică trei deputați și un senator și sperăm să obținem încă un deputat”.

Alături de Rădulescu a fost și primarul Râmnicului, Mircia Gutău, cel care promite o mobilizare generală: “Este o echipă de oameni care au confirmat la locurile de muncă, în societate, oameni de care nu am auzit niciun scandal. Sunt convins că ne vor reprezenta cu cinste. Ne-am respectat alegătorii în campania electorală pentru alegerile locale, așa vom face și la alegerile viitoare. Sunt convins că viitorul președinte al României o să fie Marcel Ciolacu. În cee ace ne privește, veți vedea mobilizare totală a PSD Vâlcea. Avem nevoie de un guvern al PSD și de parlamentari care să ne reprezinte interesele”.

Lista pentru Camera Deputaţilor este deschisă de deputatul Ştefan Ovidiu Popa, aflat la cel de-al doilea mandat şi în prezent vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, urmat de deputatul Eugen Neaţă, de Lucian Rădulescu, fratele preşedintelui PSD Vâlcea, de Bogdan Constantin Matei – în prezent senator și fost ministru al Sportului, de Adina Dobrete, directoarea Casei Corpului Didactic Vâlcea, şi deputata Daniela Oteşanu.

Lista PSD Vâlcea pentru Senat este deschisă de actuala vicepreşedintă a Consiliului Judeţean Vâlcea, Andra Bică, urmată de Remus Grigorescu, directorul Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul”, Elena Alina Diaconesi și Costinel Alin Voiculeț – director CAS Vâlcea.