Protecţia Copilului angajează!
Pentru luna iulie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea organizează concurs pentru ocuparea unor posturi vacante în statul de funcţii. Este vorba de următoarele posturi: Serviciul administrativ, patrimoniu, tehnic si aprovizionare – 1 post Referent treapta I, curs de arhivar; Birou comunicare, registratură, relaţii cu publicul şi evaluare iniţială – 1 post Referent treapta II; Centrul de îngrijire şi asistenţă Lungeşti – 1 post Inspector specialitate; Centrul de plasament Ana Rm. Vâlcea – 1 post Administrator I.
Condiţii specifice pentru posturile de execuţie vacante: – două posturi referent – absolvent cu diplomă de bacalaureat, vechime în muncă minim 3 ani, din care 1 post cu calificare de arhivar; – inspector specialitate – absolvent de învăţământ superior cu diplomă de licenţă în domeniul economic; – administrator – absolvent cu diploma de bacalaureat, vechime minimă 5 ani. Concursul se desfăşoară în trei etape succesive: 1. selecţia dosarelor, pe baza îndeplinirii condiţiilor generale şi specifice de participare la concurs, se va realiza în perioada 18-19 iulie 2016 (în maxim 2 zile lucrătoare de la data expirării depunerii dosarelor de concurs; 2. proba scrisă va avea loc în data de 26 iulie 2016, ora 11.00, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 28, jud. Vâlcea. 3. interviul va avea loc în termen de maxim 4 zile lucrătoare de la data probei scrise, data şi ora susţinerii interviului se afişează odată cu rezultatele la proba scrisă la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 28, jud. Vâlcea. Dosarele se depun la sediul instituţiei.
În aceeaşi zi, cea de 26 iulie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea organizează concurs (proba scrisă), începând cu ora 11.00, la sediul instituţiei, pentru ocuparea unor altor posturi vacante în statul de funcţii. Este vorba de: – Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap – 1 post şef serviciu( medic specialist), rezidenţiat finalizat, vechime minim 3 ani; – Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap – 1 post medic specialist, neurolog; – Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Măciuca – 1 post medic specialist, psihiatru; – Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Măciuca- 1 post asistent medical debutant; – Aparat propriu –Birou Managementul calităţii serviciilor sociale- 1 post medic specialist; – Centrul de plasament Ana – 1 post medic primar pediatru; – Centrul de plasament Ana – 1 post asistent medical –debutant; – Centrul de plasament Andreea – 1 post asistent medical; – Centrul de îngrijire şi asistenţă Zătreni -1 post asistent medical debutant; – Complex familial Goranu – 1 post medic specialist; – Serviciul rezidenţial de recuperare a copilului cu dizabilităţi- Rm. Vâlcea -1 post medic primar, pediatru; – Serviciul rezidenţial de recuperare a copilului cu dizabilităţi – Rm. Vâlcea -1 post asistent medical principal; – Centrul pentru copilul abuzat neglijat exploatat – 1 post asistent medical debutant.