Propunere de arestare în Senat pentru Dan Şova pentru că a primit şpagă de la Bălan

dan sova
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis Senatului propunerea de reţinere şi arestare preventivă a lui Dan Şova, conform Realitatea.net.

Dan Şova a fost pus sub urmărire penală într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă. În acelaşi dosar, procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore pe directorul CET Govora, Mihai Bălan. Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Șova a pretins şi primit în total suma 100.000 de euro în schimbul “traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul termică CET Govora SA”. DNA a cerut aviz pentru reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD.
La rândul său, PÎCCJ a înaintat cererea. “În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 172 din Regulamentul Senatului, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei cererea însoţită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului ŞOVA DAN-COMAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Faptele reţinute în sarcina acestuia formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Senatorul Dan Șova a fost adus, joi, cu mandat la Direcția Națională Anticorupție pentru a i se la cunoştinţă acuzaţiile într-un nou dosar de corupţie.
DNA a anunţat că senatorul este urmărit penal într-un nou dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi în care a fost reţinut Mihai Bălan, director general al CET Govora.
Totodata, procurorii au cerut aviz pentru retinerea si arestarea lui Dan Sova.
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi, l-a sesizat pe procurorul general al P.Î.C.C.J pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Şova Dan-Coman pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată, a anuntat DNA.
Potrivit DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 noiembrie 2015, a inculpatului BĂLAN MIHAI, director general al CET Govora, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale).
În aceeași cauză, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul ȘOVA DAN-COMAN, senator, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.