Proiecte internaționale desfășurate la Școala Gimnazială Măgura – Mihăeşti
În anul școlar 2023-2024, la Școala Gimnazială Măgura, Mihăeşti – nivel preşcolar, se desfăşoară doua proiecte eTwinning.
Proiectul “Happy Learning Class” își propune să îi facă pe copiii cu vârste cuprinse între 3-6 ani să se simtă în siguranță emoțional, apreciați și respectați la grădiniţă și să le susțină bunăstarea prin metode inovatoare de învățare. Pentru a favoriza o bună adaptare socială şi menţinerea unei bune sănătăţi mentale, copiii trebuie să înveţe să recunoască ce simt pentru a putea vorbi despre emoţia pe care o au, trebuie să înveţe cum să facă deosebire între sentimentele interne şi exprimarea externă şi, nu în ultimul rând, să înveţe să identifice emoţia unei persoane din expresia ei exterioară pentru a putea, în felul acesta, să răspundă corespunzător.
Scopul principal este fericirea şi bunăstarea la școală, asigurându-se că atmosfera este bazată pe învățarea socio-emoțională. Copiii își vor dezvolta o atitudine pozitivă față de școală dezvoltându-și interesele, abilitățile și creativitatea prin diverse activități care se vor desfășura în conformitate cu calendarul stabilit.
Rezultatele aşteptate:
• Prescolarii să dobândească abilități de empatie, de rezolvare a problemelor, de comunicare și de gestionare a stresului,
• Încurajarea copiilor să adopte un stil de viață sănătos în școli, predarea alimentației sănătoase și exerciții fizice regulate,
• Armonia socială și prevenirea violenței la școală, reducând problemele de adaptare la școală, făcându-i pe elevi să se simtă în siguranță emoțional la școală,
• Sprijinirea abilităților copiilor în recunoașterea, exprimarea și gestionarea emoțiilor lor,
• Sprijinirea învățării copiilor de a petrece timp de calitate cu familia și prietenii lor, cooperarea și dezvoltarea lor spirituală și spiritual.
Partenerii sunt din România, Turcia, Azerbaidjan, Spania şi Grecia.
Cateva activităţi sunt: prezentarea logo ului, unui poster, a profesorilor, grădiniţei şi a preşcolarilor, identificarea emotiilor si realizarea unui dictionar de emoţii, joc Borcanul emotiilor, jocul “Bine că eşti lângă mine”, scaunul emoţiilor, întâlniri lunare cu profesorii, dar si cu elevii.
Proiectul “CITY OF THE FUTURE WITH STEM” îşi propune să ofere elevilor abilități de secol 21, permițându-le să producă soluții la problemele pe care le întâmpină în natură și în viața lor de zi cu zi cu o abordare STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică); să ofere abilități precum gândirea creativă, rezolvarea problemelor, gândirea critică, comunicarea eficientă, colaborarea și alfabetizarea tehnologică pe tot parcursul activităţilor. Cei 22 de membrii ai proiectului sunt din 8 tari: Romania, Turcia, Iordan, Grecia, Muntenegru, Georgia, Azerbaijan, Portugalia.
Scopul este să se evidențieze curiozitatea și entuziasmul pentru învățare, mai degrabă decât să se pună accentul pe evaluarea strictă a cunoștințelor.
Prin intermediul acestui proiect STEM, copiii vor avea oportunitatea de a explora, a descoperi și a învăța prin intermediul experiențelor practice și a jocurilor, contribuind la dezvoltarea lor holistică și la stimularea interesului pentru domeniile științei și tehnologiei.
Cateva activităţi: realizare poster si logo, prezentarea partenerilor, a şcolilor, chestionare aplicate profesorilor, elevilor si părinţilor, întâlniri lunare cu membrii proiectului, intâlniri cu elevii din alte ţări, prezentarea elevilor sursele de energie verde si realizarea de activităţi folosind aceste concepte.
La nivelul claselor primare şi gimnaziale de la Scoala Gimnazială Măgura, Mihăeşti, se desfăşoară urmatoarele proiecte eTwinning: “My Video Penpal”, “Far Away but Close to Heart”, “Healthy Tradition” si “Student Skills for education”.
În cadrul proiectului eTwinning “My Video Penpal” participă 27 de profesori din 19 ţări. Printre activităţile derulate sunt: schimb de felicitări de Crăciun cu elevi din străinatate; întâlniri lunare, online, între elevii romani şi cei din Termoli, Italia; proiectare logo proiect; My Crazy School; Special Day in my Country; My Favourite Holiday in My Country.
De asemenea, elevii clasei a patra (structura Măgura) şi elevii clasei a treia (structura Buleta) de la Şcoala Gimnazială Măgura, Mihăeşti, sub îndrumarea dnelor profesoare de limba engleza Zaharioiu Ioana şi Cristea Mihaela Alexandra, participă la un proiect internaţional eTwinning intitulat “Healthy Tradition”. În cadrul acestui parteneriat işi derulează activitatea 8 profesori din 4 ţări (Polonia, Grecia, Romania si Turcia). De la Scoala Magura au participat 24 de elevi.
Scopul proiectului: exersarea limbii engleze, familiarizarea cu elemente de cultură şi civilizaţie, contactul cu diferite culturi europene prin intermediul gastronomiei specifice fiecarei ţări mai sus menţionate şi nu in ultimul rând, conştientizarea importanţei unei alimentaţii sănătoase.
Dintre activităţile proiectului: crearea de logouri şi a unui blog al proiectului, înregistrari în limba engleză cu scurte prezentări ale elevilor, workshopuri, dezbateri şi alte activităţi în care se abordează tema alimentaţiei sănătoase şi/ sau tradiţionale, înregistrări în limba engleza cu descrieri ale mâncîrurilor tradiţionale specifice fiecărei din cele 4 ţări.
Prof. limba engleza Ioana Zaharioiu
Prof. înv. preşcolar Ramona Glonţ