Proiect major la nivel naţional câştigat de Teatrul Anton Pann în anul centenar
Unul din proiectele artistice majore, la nivel național, dedicate Anului Centenar 1918-2018, a obținut finanțare din partea Comitetului Interministerial pentru Centenar. Este un succes major al Teatrului Anton Pann ca proiectul depus la Ministerul Culturii și Identității Naționale să fie declarat câștigător, în condițiile în care au fost depuse mii de proiecte pentru acest eveniment național. Pentru a realiza amploarea acestui proiect, vă furnizăm câteva detalii.
Este vorba de o coproducție teatrală realizată de Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea împreună cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamț și Teatrul de Vest din Reșița. Echipa este formată dintr-un grup de 25 de artiști creatori – dramaturg, regizor, scenograf, regizor video producție, actori, echipă de producție și tehnică din patru teatre active din Regiunile istorice ale României. Actorii celor patru teatre partenere vor construi textul împreună cu dramaturgul, folosind tehnici de improvizație și documentare pentru a articula o narațiune cu care publicul să poată relaționa ușor și pentru a pregăti împreună spectacolele pentru reprezentare în Regiunile istorice ale României și în Capitală.
Proiectul cuprinde repetiții, realizarea producției teatrale în cele patru teatre, iar începând din luna septembrie vor avea loc premiere și câte două reprezentații în cele patru orașe, respectiv Arad, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea și Reșița. În luna decembrie 2018 vor avea loc trei spectacole de gală la Teatrul Bulandra din București.
Proiectul este astfel gândit încât să ofere continuitate și în anul 2019 prin includerea sa în Portofoliu cultural asociat Președinției României a Consiliului Uniunii Europene precum și unor turnee internaționale organizate prin Institutul Cultural Român.
În afara celor patru teatre partenere, din acest amplu proiect teatral fac parte Teatrul Bulandra București și Asociația Ataraxia. Proiectul a fost inițiat și este coordonat de regizorul Ștefan Iordănescu.
Prin Teatrul Anton Pann, Râmnicu Vâlcea și județul Vâlcea, se înscriu cu mândrie în arcul evenimentelor culturale majore ale României pentru Anul Centenar.