Proiect Erasmus+: Elevi de la Școala Gimnazială „I. GH. DUCA” Rm. Vâlcea, participare activă la la mobilitățile din Turcia – Antalya

Elevi de la Școala Gimnazială „I. GH. DUCA” Rm. Vâlcea au participat în perioada 26 februarie- 1 martie 2024 la mobilitățile din Turcia – Antalya, în urma cunoașterii școlii gazdă în cadrul proiectului Erasmus+, numărul 2021-1-RO01-KA120-SCH-000047201.

S-au stabilit programul de învățare ținând cont de nevoile identificate si având în vedere obiectivele aplicației Erasmus+, depusă de organizația noastră.
La mobilități au participat 6 elevi cu vârste de 13 si 14 ani, elevi care doresc să învețe despre forme de comunicare, cum să facă fată situațiilor noi de învățare, cum să interacționeze în situații în care trebuie să dea dovadă de colaborare, inițiativă, autodisciplină, autonomie, responsabilitate față de problemele celorlalți.

Activitatea 1/ Prezentare/ Introducere

– Ceremonia de întâmpinare,
– Activități de ice-breaking,
– Prezentări ale participanților, școlilor, orașelor de proveniență, țarii,
– participare la cursuri, Limba Engleza, Matematică si Ed. Fizică,
– excursie la parcul Dokuma,
– Vizita la Centrul de Știință din Antalya

Elevii şi profesorii noştri au fost întâmpinați de către directorul şcolii şi un grup de cadre didactice de la “Yedi Kuyular Ilkokulu”, Antalya, Türkiye. Aceştia le-au prezentat şcoala, sălile de clasă, laboratoarele, dar şi programul zilnic al elevilor turci. Ulterior, elevii români au fost împărțiți în două grupe şi au participat la ore.
Rezultatele învățării: -gestionarea emoțiilor ( prezentarea si oferirea de informații despre școala, orașul, țara de proveniență, workshop cultural), organizarea conținutului prezentărilor, etc..

Activitatea 2/Elemente multiculturale, prezentări ale participanților, școlilor, orașelor de proveniență, țarii. Rezolvare Kahoot despre țările europene, Puzzle/ forma țărilor Europene

Metode de lucru: analiză și sinteză (gestionarea indiciilor pentru a ajunge la comorile ascunse),
– participare la cursuri, Limba Engleză, Limba turcă și ed. plastică.

Activitatea 3/Importanța muncii în echipă

Elevii au descoperit istoria, cultura și atracțiile orașului gazdă sub forma unei vânatori de comori/ Tresurehunt (experiență practică și interactivă de învățare). Utilizând coduri QR, în echipe internaționale, elevii au aflat detalii despre instituții /monumente/ clădiri.
Metode folosite: exersarea capacității de exprimare in limba engleza, colaborarea, citirea activă, descoperire indicii, corelare, sinteză, etc.
– participare la cursuri, Limba Engleză, educație muzicală.

Activitatea nr. 4/ Activități practice și jocuri de mișcare în echipe mixte

Metode de lucru: colaborare, analiză, selecție,
Astfel, elevii vor gestiona situații de interacțiune și își vor susține părerile cu argumente, vor avea parte de ascultarea activă, de interpretare și sinteză. Au participat la cursuri, Limba Engleză, istorie.

Activitatea nr. 5/ Activități practice și experiențiale, activități desfășurate în echipe, activități legate de tematica STEAM, jurnalul zilei.

Elevii au dobândit instrumente și abilități pentru a crea și menține un mediu emoțional constructiv.
Elevii au desfasurat activități legate de tematica STEAM, au avut ocazia să vizualizeze un vehicul (autobuz), apoi l-au construit cu Lego We Do și au creat un autobuz autonom folosind software-ul Scratch și WeDo 2.0. După aceasta au realizat un oraș virtual si o statie în care opresc autobuzele.
– participare la cursuri, geografie, matematică.

Activitatea nr. 6: Evaluare/Bilanț

Evaluarea abilităților dobândite, feedback, discuții, rezultatele învățării, primirea diplomei de participare, activități culturale, completare impresii+ adăugare fotografii pe Padlet.
Completare chestionare Google Forms de stabilire a impactului activităților desfășurate.

“Înainte și după participarea la mobilități am aplicat chestionare participanților pentru cunoașterea stadiului înainte de mobilități și ulterior acestora. De asemenea, am avut în vedere evoluția acestora pe termen lung, observând creșterea notelor/mediilor elevilor participanți, în proporție de 97%, precum și trecerea de la un nivel de cunoaștere la altul.
În urma diseminărilor realizate la nivel de instituție, au fost motivați si alți elevi, in număr foarte mare (cel puțin 40% din elevii fiecărei clase si-au exprimat verbal dorința de a se implica) să aplice pentru a putea participa la activitățile proiectului.
Au fost organizate 2 ateliere de lucru si 3 prezentări cu scopul de diseminare a activităților desfășurate și a experiențelor acumulate în mobilitățile din Turcia. Informații si fotografii au fost postate pe site-ul proiectului si pe pagina de Facebook (https://sites.google.com/view/acreditareerasmusighducavl/home)”, ne-a precizat Neagoie Elena Manuela – responsabil proiect.