Primii paşi pentru redeschiderea Spitalului orăşenesc Bălceşti
Preşedintele Constantin Rădulescu a supus aprobării consilierilor judeţeni, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea de miercuri, 14 august 2019, un proiect de hotărâre privind adoptarea unui Acord de Parteneriat între UAT Oraşul Bălceşti, în calitate de lider şi UAT Judeţul Vâlcea, în calitate de partener pentru implementarea investiţiei „Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Spitalului orăşenesc Bălceşti, judeţul Vâlcea”.
Apreciind că Oraşul Bălceşti are mare nevoie să redeschidă spitalul din localitate şi că iniţiativa administraţiei publice locale trebuie sprijinită şi susţinută financiar, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea le-a solicitat aleşilor judeţeni aprobarea, în baza Legii finanţelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a alocării sumei de 276.224 mii lei, necesară realizării studiilor preliminare predării amplasamentului.
Obiectivul este înscris în Lista Sinteză a obiectivelor de investiţii aferentă Subprogramului „Unităţi sanitare din mediul urban” din cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii – CNI SA.
Această investiţie este în acord cu Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Vâlcea pentru perioada 2015-2022 şi va asigura, pe de o parte, accesul locuitorilor din zona Bălceşti la servicii de sănătate furnizate în proximitate, iar pe de altă parte va contribui la evitarea supraaglomerării secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, prin reducerea numărului de pacienţi care provin din sudul judeţului.