Primarul Nicolae Concioiu, mesaj la debutul celui de-al patrulea mandat pentru cetăţenii din Guşoeni
Nicolae Concioiu a depus jurământul, fiind invstit în funcţia de primar pentru a patra oară. La ceremonie edilul a rostit un mesaj pentru locuitorii comunei Guşoeni:
„Le mulţumesc în primul rând cetăţenilor, pentru că ei au ales să fim astăzi aici. Îi asigur de toată colaborarea şi de toate bunele intenţii ale noastre. Vom duce Guşoeniul acolo unde îi este locul, fiindcă am pus suflet pentru a încerca să dăm acestei comune o faţă cât se poate de modernă. Suntem extrem de bucuroşi că oamenii au înţeles acest lucru şi iată, astăzi sunt învestit într-un nou mandat alături de consilierii mei, cărora le mulţumesc pentru că au fost alături şi am putut să trecem cu bine peste această competiţie electorală, având şi majoritatea în Consiliul Local. Cel mai important lucru este că le mulţumesc oamenilor din comuna Guşoeni, indiferent de culoarea politică, pentru că, deşi unii nu mi-au acordat votul, astăzi, dacă l-aş cere, sunt sigur că l-ar pune acolo unde trebuie. Au fost multe încercări, am trecut prin ele, pentru că bătăliile electorale în ultimul timp au devenit un război foarte urât pentru acest popor, din cauza acestei pandemii. Sperăm să înţelegem acest lucru, pentru că vin sărbătorile, şi gândul la aceste sărbători ne face pe noi, românii, să fim mai apropiaţi unii de alţii. Vreau să spun că vom continua să ducem mai departe proiectele pe care le-am început deja. În comuna Guşoeni, foarte curând se va trece la execuţia sistemului de gaze. Sperăm că, în sfârşit, se va aproba finanţarea pentru introducerea apei şi canalizării în localitatea Guşoeni, iar investiţiile care sunt în desfăşurare, sperăm din suflet să nu fie blocate. Vă garantez că voi face tot ce îmi stă în putinţă să duc mai departe obiectivele şi proiectele pe care le-am oferit electoratului, şi pentru care am primit votul de încredere”. (T.G.)