Primarul fute-vânt

Zeci, sute de politcieni mai mari sau mai mărunţi, din ţară sau din judeţul meu. Zeci de prostovani, corupţi, imorali, beţivani, şpăgari, hoţi, incompetenţi, analfabeţi funcţionali. Din toate partidele. I-am cunoscut în aceşti ani, 25 de ani de presă, îndeaproape. Ipochimeni fără scrupule sau idioţi patentaţi. Nimic nu mă mai miră, nimic nu mă mai afectează. Sistemul de selecţie este distrugător. Sistemul de selecţie al partidelor care promoveză uneori lichele patentate alteori prostovani cu diplomă. Ar trebui să le dedic un volum gros numai acestora cu un capitol substanţial despre primari.

Nu am răbdare şi nici nu mai reţin toate datele despre toţi căcănarii, cum le spunea marele poet George Ţărnea pe care am avut onoarea să-l văd scriind versuri pe spatele unei note de plată dintu–un restaurant vâlcean unde ne-am şi cunoscut. Despre câţiva însă voi scrie.
Liberalii aveau un primar într-un oraş mic. Un primar venit pe filiera democraţilor. Un om gospodar cu suflet. Îmbătrânise, nu mai avea aceeşi eficienţă, nu reuşea să rezolve problemele importante din lipsă de bani. Dar avea grijă de copii, de bătrâni, de şcoli. Alerga toată ziua pentru primărie. Era un admnistrator bun chiar dacă şcolit la fostul PCR. În primărie însă un filfizon (puţin cam pretenţios termenul căci eleganţă în ţinuta vestimentară nu avea purtând, zi după zi, în orice anotimp acelaşi costum, negru de doi lei), funcţionar public, vroia să ajungă primar. Şi a demarat cu doi ani înainte de alegeri o campanie de denigrare a primarului în funcţie. Acest filfizon, băiat tânăr şi oarecum chipeş, pleca fără nicio jenă în timpul serviciului prin orăşel să toarne venin la urechile oamenilor despre primarul în funcţie, adică despre şeful lui ierarhic. Un grup de tineri au crezut că este nevoie de o schimbare şi au început să îl susţină. Căcănarul, felcer de animale, dădea chipurile tratamente gratuite animalelor celor care urmau să voteze, scopea porcii şi le făcea injecţii cu apă animalelor spunând că sunt vaccinuri.
A manevrat prin rude şi prieteni conducerea judeţeană a partidului. Care l-a eliminat înainte de alegeri pe fostul edil şi l–a pus candidat pe acest nătâng care nu ştia nici să vorbească, nici să facă vreun proiect, dar care juca şi joacă la perfecţie rolul de om preocupat şi mereu pe alergat după rezolvarea problemelor.
Veterinarul funcţionar a ajuns, cum era normal într-o ţară ca a noastră, primar. A continuat să mintă. L-a izolat de teamă pe viceprimarul ales alături de care ar fi trebuit să lucreze pentru binele localităţii. A început să alerge după femei, a minţit câteva, a păcălit altele, a ajuns să facă cheag cu un salariu mărit şi nemeritat. Dar tot degeaba. Ros de invidie a creat haos în organizaţia locală a partidului, a ajuns să ceară nici mai mult nici mai puţin conducerii judeţene decât excluderea din partid a unui consilier local care nu era de acord să îi voteze inepţiile şi să îi suţină potlogăriile. Infrastructura oraşului decădea. Oraş fără canalizare, fără infrastructură şi cu populaţia în pierdere. Dar acest fute-vânt minţea oamenii în continuare cu nonşalanţă, minţea presa locală, minţea conducerea partidului şi mima munca.
Şi se pregătea pentru a se împăuna cu sumele acordate localităţii de un guvern al unor partide aflate în opoziţie cu al lui. Şi să mintă că el a adus banii pentru a obţine un nou mandat. Eventual, ulterior, şi o pensie specială pentru anii ăştia de huzur. Şi de frecat menta pe banul public. Adică pe banii proştilor care şi-au ales edil un scopitor de porci. Unul cu diplomă evident pentru că în România anilor în care am făcut presă diplomele şi costumele de doi lei au ajutat cohorte de cretinoizi să parvină politic, administrativ şi financiar. Deşi ca valoare umană şi morală ultima traseista de pe Valea Oltului era peste ei.
(“Printre gentlemani şi prostituate” – fragment – Guminski Traian)
P.S. DEX 15 vt (Îc) fute-vânt. Om de nimic.