Primăria Stoileşti vrea realizarea unui parc fotovoltaic pe 40 de hectare de islaz
Recent primăria comunei Stoileşti a luat decizia de a scoate la licitaţie, pentru concesionare, o suprafaţă de 40 de hectare din islazurile comunale.
“Am pus condiţia ca firmele care participă la licitaţie să concesioneze terenul doar pentru a realiza un parc de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice. La noi în localitate ca şi în alt comune numărul animalelor a scăzut drastic, lumea nu -şi mai asumă creşterea animalelor şi islazurile stau nefolosite şi neîngrijite. Prin această concesionare primăria va câştiga nişte fonduri iar cineva va produce energie electrică curată, verde. Cu cât va creşte numărul celor care produc energia electrică va deveni mai ieftină ceea ce este un lucru bun pentru fiecare om”, spune primarul Florin Ionescu. (T.G.)