Primăria Slătioara îi premiază pe sportivi
Elevii din Slătioara au adus multă bucurie în localitatea condusă de Camelia Romcescu, după ce au câștigat faza județeană a Cupei Satelor. Finala contra echipei similare de la Livezi a avut loc la baza sportivă din Zăvoi, a fost una spectaculoasă și s-a decis după executarea loviturilor de departajare. De menționat este că formația de la Slătioara este coordonată de un fost fotbalist important de la Vâlcea, Tică Negrescu, cel care este ajutat de Valerian Ciolpan și de Ciprian Diaconu. Mai mult ca sigur campioana va reprezenta județul așa cum trebuie la turneul zonal care se va desfășura la Craiova. Conducerea primăriei i-a recompensat pe fotbaliști cu câte 300 de lei pentru performanța lor, premiu de care s-au bucurat și opt elevi din localitate care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele școlare. La finalul anului cei mai buni elevi din Slătioara se pot aștepta la noi surprize din partea conducerii primăriei.