Primăria Slătioara a cerut Guvernului bani pentru cofinanţarea proiectelor
Pe lângă cei 561 de mii de lei, cât a solicitat primăria pentru achitarea drepturilor persoanelor cu handicap grav, administraţia publică locală a cerut Guvernului şi suma de 1066 de lei pentru cofinanţarea proiectelor.
„Am fost tăiaţi şi cu banii pentru cofinanţarea proiectelor. Suma reprezenta amenajarea unui teren de sport, acesta fiind un proiect cu fonduri europene şi, de asemenea, urmau să fie folosiţi pentru construirea dispensarului prin PNDL”, a afirmat primarul localităţii Slătioara, Camelia Romcescu.
Prin noul program, Anghel Saligny, administraţia locală din Slătioara are în vedere să depună trei proiecte. Două dintre ele vor viza modernizarea infrastructurii rutiere pe o lungime de aproximativ 14 kilometri: „Cu aceste proiecte, dacă am reuşi să obţinem eligibilitatea, infrastructura din localitatea Slătioara ar fi încheiată. Mai avem un proiect pentru construirea unor punţi pietonale”, a afirmat primarul localităţii Slătioara, Camelia Romcescu.