Primăria Șirineasa deschide o investiție importantă din bugetul local
În urmă cu doi ani primarul Ion Bebe Streinu depunea un proiect pentru a obține finanțare din partea CNI spre a moderniza trotuarele din localitate pe o lungime de 7 kilometri. Mare parte din traseul de pe proiect neavând deloc trotuare nici în prezent.
Cum finanțarea nu a mai venit, administrația din Șirineasa a decis să facă această lucrare din bugetul local. Primarul spune că nu există fonduri pentru a termina într-un singur an lucrarea.
“Așa că am prevăzut un proiect multianual, anul acesta vom face 2 kilometri de trotuare, ne apucăm de lucrări luna viitoare. În fiecare an vom face o porțiune până vom termina. Acum am considerat prioritară porțiunea de la dispensar până la stația “La Vionia”i. Copii din zonă nu beneficiază de transport cu microbuz școlar deoarece locuiesc aproape de școală, dar în drumul spre școală trebuie să folosească carosabilul neexistând trotuare. Cred că siguranța lor este foarte importantă”, precizează primarul Streinu.(T.G.)