Primăria Râmnicului somează Romprest Energy să îşi respecte obligaţiile contractuale
Printr-o notificare transmisă în cursul zilei de joi, 11 aprilie 2022, Primăria Municipiului solicită firmei Romprest Energy SRL, prestatorul serviciului de salubrizare de la nivelul Râmnicului, să-şi îndeplinească obligaţiile aşa cum sunt stipulate în Contractul de delegare nr. 23205/2015, respectiv să procedeze ”de îndată” la colectarea şi transportul deşeurilor municipale din punctele de precolectare de pe raza municipiului. În caz contrar, Municipalitatea anunţă că va face apel la toate mijloacele legale pe care le are la dispoziţie pentru ca situaţia să revină la normal. Ca urmare, în cursul zilei de joi, 12 mai, autogunoierele Romprest au reluat colectarea deşeurilor, cu accent, într-o primă etapă, pe cele depozitate în afara containerelor speciale, până la remedierea situaţiei existente.