Primăria Râmnicului face apel la beneficiarii POAD: 420 de pachete cu produse de igienă aşteaptă să fie ridicate de la depozitul din strada Ferdinand
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea anunţă că până la data de 28.02.2020 se mai primesc cereri de înscriere pe listele suplimentare din partea persoanelor aparţinând categoriilor eligibile pentru primirea pachetului cu produse de igienă din cadrul Programului POAD. Astfel, la depozitul din str. Ferdinand nr. 3 sunt aşteptaţi copiii cu handicap grav şi accentuat cu domiciliul/reşedinţa în municipiu, adulţii cu handicap grav/accentuat care nu realizează alte venituri în afară de indemnizaţia de handicap primită de la DGASPC (respectiv 500 lei/handicap grav, 375 lei/handicap accentuat) şi persoanele în situaţii temporare de dificultate (respectiv victime ale calamităţilor, victime ale violenţei domestice rămase fără locuinţă sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate).
Cererile, însoţite de copii de pe actele de identitate şi documente doveditoare ale apartenenţei la una din categoriile sus-menţionate, se depun zilnic, între orele 09.00 – 13.00, la depozitul situat pe strada Ferdinand nr. 3, sau la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din str. General Magheru nr. 25. Distribuirea pachetelor cu produse de igienă pe baza listelor suplimentare se va face începând cu data de 04.03.2020. Orice alte date suplimentare legate de derularea acestui program se pot obţine de la D.A.S. – Primăria Râmnicu Vâlcea, telefon 0250/741088.
Distribuirea pachetelor cu produse de igienă se va realiza numai în limita stocului disponibil, până la epuizarea lui. Până la acest moment, categoriilor iniţiale ale Programului POAD (beneficiari de ajutor social şi de indemnizatii de susţinere a familiei) li s-au distribuit 300 de pachete cu produse de igienă, iar în ultimele zile, pe listele suplimentare s-au înscris 230 de beneficiari; alte 420 de pachete aşteaptă în stoc ca persoanele îndreptăţite să depună cererile în vederea ridicării lor.