Primăria Râmnicului dăruieşte copiilor
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea are pregătite pachete pentru toţi copiii preşcolari şi elevii din ciclul primar din unităţile de învăţământ din oraş. Sportivii din municipiul Râmnicu Vâlcea vor fi premiaţi de Municipalitate, iar pentru asta a fost alocată suma totală de 200 milioane lei, iar pentru olimpicii de la unităţile de învăţământ de pe raza municipiului, cu aprobarea Consiliului Local, au fost alocate 500 de milioane de lei vechi.
De asemenea, Primăria Râmnicului a pregătit şi un program pentru sărbătorile de iarnă. „Am pregătit un pachet de manifestări pentru sărbători. De Moş Nicolae şi de Crăciun avem spectacole în Parcul Mircea cel Bătrân. Am retras organizarea de şantier din zona centrală, în aşa fel încât în Parcul Mircea cel Bătrân şi în parcarea de acolo să montăm bradul şi să avem ceva spaţiu în jurul lui. În acest loc vom avea spectacole de Moş Nicolae şi de Crăciun cu artişti locali”, a spus primarul Gigi Matei. De asemenea, Municipalitatea s-a pregătit şi pentru Revelion: „Vom avea un spectacol de Revelion pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, în zona Prefectură Alutus, unde va fi invitată să cânte trupa Compact, după care vom avea, bineînţeles, nelipsitele focuri de artificii”, a mai precizat edilul şef al Râmnicului.