Primăria Râmnicu Vâlcea a obţinut finanţare europeană pentru un proiect major de reabilitare urbană: sistem de iluminat public modern pe 26 de străzi şi bulevarde din municipiu
În data de 05.02.2019, a fost semnat Contractul de Finanţare nr. 3684 aferent proiectului ”Reabilitare iluminat public în Municipiul Rm. Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizaţii subterane noi aferente reţelelor electrice şi de telecomunicații” între Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice, Organismul Intermediar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea. Proiectul a fost depus în cadrul apelului de proiecte POR/300/3/1/Creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale, clădirile publice şi sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari, Componenta 1 – POR/2018/3/3.1/C/1/7 Regiuni, Axa prioritară – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Operaţiunea C – Iluminat public. Valoarea totală a proiectului este de 24.905.743,67 lei, din care contribuţia nerambursabilă, în procent de 98% din valoarea eligibilă – 20.936.234,35 lei.
Obiectivul specific al proiectului îl constituie creşterea eficienţei energetice în sistemul de iluminat public pe 26 de străzi situate în intravilanul municipiul Râmnicu Vâlcea, după cum urmează:
I. Zona Nord: străzile Iancu Pop, Nicolae Titulescu, Grigore Procopiu, Republicii, Decebal, Henri Coandă, Rapsodiei, Matei Basarab, Doctor Hacman, Mărăşeşti, Arhiepiscopiei, Popa Şapcă şi bd. Nicolae Bălcescu.
II. Zona Ostroveni: străzile Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ostroveni, Luceafărului, I.C. Brătianu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ion Referendaru, Petrişor, Dacia, Matache Temelie şi bulevardele Pandurilor şi Tineretului.
Rezultatele estimate ale acestui proiect sunt scăderea consumului anual de energie primară în iluminat public, scăderea anuală a gazelor cu efect de seră, modernizarea sistemului de iluminat public, creşterea eficienţei energetice în sistemul de iluminat public datorită utilizării surselor de energie regenerabilă şi corpurilor de iluminat cu LED, creşterea nivelului de luminanţă, creşterea numărului de stâlpi noi instalaţi prin proiect.
Lucrările de modernizare şi eficientizare vor consta în demontarea a 548 de corpuri de iluminat existente şi a 361 de stâlpi metalici, montarea a 709 de corpuri de iluminat cu LED cu o durata nominală de viaţă de minim 50.000 ore, instalarea a 666 de stâlpi, montarea în intersecţiile principale şi în cele cu sens giratoriu a 7 camere de contorizare a traficului, element component al sistemului de dimming şi telegestiune şi echiparea dispeceratului cu un calculator. Totodată, se va monta reţea subterană de iluminat de joasă tensiune pentru fiecare stradă în parte, totalizând 26,321 km, se vor moderniza 29 de puncte de aprindere cu sistem de dimming şi telemanagement şi se va monta canalizare subterană cu tuburi speciale, necesară instalaţiei de telecomunicaţie, pe o lungime de 78,963 km, făcându-se astfel trecerea de la reţelele aeriene de cabluri la cele subterane. Pe strada I.C. Brătianu se va utiliza un sistem de iluminat combinat prin amplasarea şi a unor stâlpi echipaţi cu panouri fotovoltaice şi acumulatori de înmagazinare a energiei electrice, această arteră ce circulaţie – datorita nivelului redus de vegetaţie – fiind cea mai potrivită, comparativ cu celelalalte din proiect, pentru montarea panourilor fotovoltaice.
Prin utilizarea sistemului de dimming individual şi telemanagement, în orele de noapte cu trafic redus se realizează o scădere a nivelului de iluminare, dar şi o reducere a consumului de energie electrică pentru iluminat şi, implicit, a cheltuielilor cu energia electrică pentru iluminat. În cazul utilizării sistemului de dimming pentru aparatele de iluminat stradale, consumul de energie electrică va scădea cu 26,46% faţă de sistemul fără dimming.