Primăria Păuşeşti Măglaşi a demarat procedurile pentru lucrările de alimentare cu gaz
Comuna Păuşeşti Măglaşi este una din localităţile rurale din judeţ ce are un număr foarte mare de locuitori temporari. Adică oameni care locuiesc în Râmnic sau Olăneşti dar au o gospodărie sau o casă şi în comună. De asemena din zonă sunt şi mulţi plecaţi la muncă în străinătate sau în oraşe mai mari din România. Majoritatea acestor oameni s-au alăturat localnicilor de sărbătorile de Paşti şi chiar dacă vremea nu a fost foarte favorabilă grătarelor tradiţionale şi picnicurilor au petrecut împreună sărbătorile. Primarul Alexandru Dediu era preocupat la începutul săptămânii de organizarea licitaţiei pentru proiectul tehnic necesar lucrării de alimentare cu gaz pe o lungime de 22 de km.
“Avem deja semnat şi aprobat un proiect pentru 5 km de asfalt şi aştept să mă cheme la minister să-l semnez şi pe cel de 13, 62 km. Sper ca la finele anului viior să terminăm asfaltările în comună . Cu gazul probabil va dura ceva mai mult dar important este că s-au pus lucruile în mişcare. Pentru proiectul tehnic au depus documentaţii două societăţi cu mare experienţă una din Cluj şi una din Bucureşti, vom alege soluţia cea mai ieftină.
Lucrăm deja la programul manifestărilor de ziua localităţii care după cum ştiţi are loc în data de 29 iunie. Încercăm să organizăm un program variat pe gustul tuturor şi să reuşim să facem ceva frumos cu cheltuieli cât mai mici”, a precizat Alexandru Dediu, primarul localității Păușșești Măglași. ( T.G.)