Primăria Municipiului face apel la deținătorii de locuințe din Râmnic să încheie asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale
În contextul recentului seism care a afectat Turcia și Siria, provocând mii de victime, dar și pagube materiale uriașe, Primăria Râmnicu Vâlcea face un apel la deținătorii de locuințe din municipiu să încheie asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale – PAD în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008, republicată. Printre avantajele încheierii unei astfel de asigurări se numără acoperirea daunelor produse locuințelor de dezastrele naturale (cutremure, alunecări de teren, inundații), posibilitatea ca în cazul unui dezastru natural, păgubiții asigurați cu Polițe obligatorii de asigurare PAD să poată beneficia și de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local, faptul că doar deținătorii Polițelor obligatorii de asigurare PAD pot încheia și asigurări facultative pentru acoperirea altor evenimente neprevăzute, precum și evitarea sancțiunilor contravenționale legale. În funcție de tipul de locuință, valoarea anuală a unei astfel de asigurări nu depășește echivalentul în lei a sumei de 20 de euro, iar ea poate fi încheiată la orice societate de asigurare autorizată. În perioada următoare, Municipalitatea va demara prin intermediul Asociațiilor de Proprietari o campanie de înștiințare a locatarilor blocurilor din Râmnic asupra prevederilor acestei legi.