Primăria municipiului a avut câştig de cauză în faţa Romprest Energy

În urma licitaţiei organizate în anul 2015, s-a încheiat Contractul de delegare nr. 23205/26.06.2015 cu ASOCIEREA S.C. ROMPREST ENERGY SRL şi SC COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. – lider de asociere SC ROMPREST ENERGY, având ca obiect delegarea unor activităţi componente ale Serviciului Public de Salubrizare în Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Potrivit Caietului de Sarcini al serviciului public (care face parte din contract), deşeurile reziduale mixte urmau să fie transportate în vederea depozitării la depozitul ecologic Feţeni, depozit în care sunt primite numai deşeurile care au rezultat în urma procesului de sortare, precum şi deşeurile pentru care tratarea nu contribuie la reducerea cantităţii acestora sau a pericolelor pe care le prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu şi nici nu pot fi valorificate.
Începând cu luna decembrie 2015, prestatorul SC Romprest, nu a reuşit să respecte condiţiile impuse prin contract şi acceptate prin propunerea tehnică, transportând deşeurile la o staţie de sortare din Bucureşti şi facturând municipiului cheltuielile de transport, până în noiembrie 2017 ajungându-se la o sumă totală de 4.821.097,93 lei.
Cum Municipiul Râmnicu Vâlcea nu a recunoscut niciodată această cheltuială, prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 761/90/2016 al Tribunalului Vâlcea, S.C. ROMPREST ENERGY SRL a solicitat instanţei obligarea municipiului la plata sumei de 1.230.016,93 lei, reprezentând cheltuieli cu transportul deşeurilor colectate de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea până la staţia de sortare/tratare deşeuri Rom Waste Solution SRL de la Chiajna, jud. Ilfov, cheltuieli calculate până în luna august 2016.
Prin Sentinţa civilă nr. 355/08.02.2018, Tribunalul Vâlcea a respins cererea formulată de S.C. ROMPREST ENERGY SRL ca neîntemeiată, aceasta fiind obligată şi la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri S.C. ROMPREST ENERGY SRL a formulat recurs, iar în timpul judecării recursului, a formulat şi o cerere de strămutare, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins această solicitare. În data de 14 noiembrie, Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 2356, a respins recursul ca nefondat, hotărârea rămânând definitivă.
Această soluţie este foarte importantă având în vedere că dacă SC Romprest ar fi câştigat procesul, Municipiul Râmnicu Vâlcea ar fi fost obligat să plătească suma de 1.230.016,93 lei, plus cheltuieli de judecată, în acelaşi timp, SC Romprest având deschisă calea pentru a solicita şi a obţine restul de sume până la concurenţa valorii de 4.821.097,93 lei pentru care a emis facturi.
În perioada următoare, Municipiul Râmnicu Vâlcea va solicita S.C. ROMPREST ENERGY SRL achitarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest dosar.