Primăria Mateeşti caută finanţare pentru un nou proiect
Primarul Cosmin Anghelescu crede că există posibilitatea de a obţine o finanţare europeană pentru a transforma în realitate un obiectiv stabilit împreună cu actualul consiliu local. Este vorba despre construirea unei pieţe săptămânale în localitate.
Multe localităţi rurale au astfel de terenuri amenajate ca pieţe săptămânale şi ele sunt apreciate de localnici, care astfel pot să cumpere produse de care au nevoie sau să vândă din propria producţie fără a fi nevoiţi să se deplaseze pe distanţe mari, deplasările necesitând cheltuieli din ce în ce mai ridicate din cauza scumpirilor carburanţilor. Primăria Mateeşti a contractat deja o societate specializată care se ocupă cu realizarea studiului de fezabilitate pentru amenajarea unei pieţe săptămânale şi după câte îl cunoaştem pe edilul din Mateeşti, sigur acesta va căuta soluţii de finanţare pentru acest obiectiv până le va găsi. (T.G.)