
Primăria Malaia extinde rețeaua de energie electrică
Una dintre investițiile importante aflate în derulare în comuna Malaia este extinderea iluminatului: „Avem în lucru etapa a doua, vor fi montate peste 300 de lămpi cu led și sistem de telegestiune. Acestea vor completa prima etapă, unde s-au montat deja 336 de lămpi. Asta înseamnă că toate cele trei sate sunt iluminate, iar acum se lucrează la extinderi cu fonduri prin AFM” spune primarul Gheorghe Dinculescu.
În paralel, există și o extindere a rețelei de energie electrică: „Avem în derulare un proiect pe strada Latorița, în zona pensiunilor Ciobănelu, Poiana Soarelui și Roberto. Aici, unde este și o zonă industrială, va fi extins iluminatul public, vor fi montate transformatoare și o rețea nouă de iluminat. Urmează apoi extinderea pe strada Bucureasa și în zona mănăstirii.”
Apa și canalizarea sunt priorități pentru comună, iar lucrările continuă: „Odată ce vremea permite, continuăm lucrările la rețeaua de apă și canalizare, finanțate prin Programul Național Anghel Saligny. În plus, lucrăm la o nouă documentație pentru a depune un proiect de canalizare în satul Ciunget”, a declarat primarul.