Primăria Lăpușata, pregătită să facă față ninsorilor în prag de sărbători
Cu două zile înainte de Crăciun, în contextul avertizărilor meteorologice privind posibile ninsori, Primăria comunei Lăpușata a anunțat că este complet pregătită pentru intervenții rapide, astfel încât să nu apară probleme majore pentru comunitate.
Administrația locală a verificat utilajele, a asigurat stocurile necesare și a stabilit măsuri clare pentru situații neprevăzute, acordând o atenție specială persoanelor vulnerabile. În paralel, activitățile dedicate sărbătorilor de iarnă s-au desfășurat conform tradiției, copiii din comună bucurându-se de serbări și daruri.
“Am montat la tractorul multifuncțional al primăriei lama pentru deszăpezire. Avem nisip, sare, combustibil și utilajul necesar în bună stare de funcționare. Am avertizat localnicii să-și curețe rapid zăpada din fața casei în cazul în care va ninge, am ținut serbările de iarnă cu preșcolarii și elevii din localitate, le-am acordat cadourile tradiționale și am luat măsuri pentru a ajuta în caz de nevoie familiile cu probleme medicale sau foarte în etate. Sperăm ca sărbătorile să fie liniștite dar suntem cu toții la primărie în cazul în care vremea se va înrăutății”, a declarat primarul comunei Lăpușata, Silviu Iliescu.
Prin aceste măsuri, autoritățile locale transmit un mesaj de responsabilitate și solidaritate, asigurându-i pe cetățeni că siguranța și bunăstarea lor rămân o prioritate, chiar și în condiții meteo dificile.
