Primăria Gușoeni caută soluții pentru a crea locuri de muncă necesare localnicilor
Nicolae Concioiu, primarul comunei Gușoeni, spune că a solicitat categoric companiei care va executa lucrările la BRUA, cea mai importantă magistrală transeuropeană, ca angajaţii să fie localnici din Guşoeni.
”În condiții de resurse financiare locale insuficiente, este nevoie de abordarea managementului pe proiecte, acesta fiind sarcina și obligația unei administrații locale, dar și de a adopta metode și noi practici pentru valorificarea noilor oportunități ce vor apărea. Consider că dezvoltarea comunei Gușoeni se face prin comunicare, transparența actului decizițional, implementarea de proiecte, modernizarea infrastructurii de bază și asigurarea accesului populației și agenților economici la această infrastructură. Toate acestea vor conduce la întărirea solidarităţii comunitare și, implicit, la creșterea nivelului de trai”, spune unul dintre cei mai bine pregățiți edili ai județului. (T.G.)