Primăria comunei Roeşti a semnat contractul pentu finanţarea proiectului de construire a unei reţele de alimentare cu gaz
Anul trecut administraţia comunei Roeşti a reuşit să obţină promisiunea unei finanţări importante în valoare de 5 milioane de euro pentru introducerea gazului în localitate.
Datorită birocraţiei legate de procedurile legale a durat câteva luni până la semnarea contractului de finanţare.
Joi, 16 mai, la Ministerul Dezvoltării au fost invitaţi 51 de primari din ţară pentru a semna contracte în valoare de 690 milioane de lei pentru proiecte aprobate în cadrul Programului Naţional “Anghel Saligny”. Printre aceşti edili remarcabili s-a aflat şi primarul comunei Roeşti care crede că în maxim un an vor demara lucrările propriu zise urmând să aibă loc mai întâi procedurile legate de licitaţia pentru proiectul tehnic şi pentru execuţia acestei investiţii. (T.G.)