PRIMĂRIA BUJORENI: ANUNȚ pentru cetățeni în vederea actualizării rolurilor agricole și fiscale
Conducerea Primăriei Bujoreni, județul Vâlcea, îi invită pe cetățenii comunei să se prezinte la sediul instituției în vederea actualizării rolurilor agricole și fiscale. Această acţiune premergătoare este absolut necesară în vederea realizării recensământului agricol ce va avea loc în perioada 1 mai – 31 iulie 2021.
De asemenea, cu această ocazie, cetățenii își pot ridica și noile numere administrative pentru imobile. Prin realizarea nomenclatorului stradal se va concretiza delimitarea și identificarea clară și precisă a tuturor străzilor și imobilelor comunei Bujoreni. Toate aceste străzi și numere administrative vor fi introduse în sistemul GPS, iar intervenția autospecialelor (Poliție, Pompieri, Ambulanță etc.), în caz de nevoie, va fi ușurată ca urmare a identificării într-un timp scurt a fiecărei locuință în parte.
Vă rugăm ca, în momentul în care vă prezentați la sediul Primăriei Bujoreni, să aveți asupra dumneavoastră toate documentele necesare pentru actualizarea rolurilor agricole și fiscale (actele de proprietate şi actele de stare civilă).
Pentru a evita aglomeraţia şi în vederea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, cetăţenii sunt rugaţi să se adreseze, în prealabil, funcţionarilor Primăriei comunei Bujoreni pentru programare. Numerele de telefon la care puteţi suna sunt următoarele:
Compartimentul Agricol
– Neacşu Bogdan (delegat urbanism) 0758.118.465
– Gheorghita Ion (consilier I) 0721.641.999
– Beu Ion Cătălin (inspector de specialitate I) 0758.118.466
– Rachelli Alexandru Leonard (consilier asistent) 0758.118.469
Compartimentul Impozite şi Taxe Locale
– Vîlcu Florian (consilier superior) 0757.039.319
– Sîrbu Floarea (inspector asistent) 0759.050.911
– Gîndăcioiu Filofteia (referent asistent) 0759.050.908.
Vă mulţumim anticipat pentru colaborare şi vă rugăm să fiţi alături de noi pentru că ne dorim un Bujoreni altfel, un Bujoreni în care SE POATE!
BIROUL DE COMUNICARE AL PRIMĂRIEI BUJORENI