Prima sesiune a Grupului de Intervenție Rapidă (GIR) va avea loc la Brezoi
Seria sesiunilor de formare desfășurate în diferite localități ale județului Vâlcea, menite a crea o rețea de comunicare informațională rapidă, în cadrul proiectului inițiat de prefectul Radu Renga, Grupul de Intervenție Rapidă (G.I.R.), va începe miercuri, 19 octombrie a.c., ora 11, la sediul Primăriei orașului Brezoi.
La această primă sesiune sunt așteptați să participe diferiți factori implicați în munca de combatere a violenței (primar, polițist local, asistent social, director de școală, medic de familie, preot) din următoarele localități: Brezoi, Boișoara, Câineni, Malaia, Perișani, Racovița, Titești și Voineasa.
La sesiunile de formare vor participa toți specialiștii desemnați din partea instituțiilor implicate în planul de colaborare, respectiv: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar Județean, Serviciul de Ambulanță, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Pitești. Planul de colaborare va funcționa ca un parteneriat interinstituțional cu scopul de a preveni și combate fenomenul persoanelor abuzate.