“Preţuieşti sângele, Preţuieşti viaţa!”
Centrul Transfuzii Sangvine Vâlcea, în colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Crucea Roşie Vâlcea şi Asociaţia Mămici Din Vâlcea a demarat campania de promovare a donării voluntare de sânge în rândul personalului medical şi aparţinătorilor bolnavilor internaţi în Spitalul Judeţean Vâlcea.
Campania se desfăşoară în perioada 21 – 30 octombrie 2019 la Spitalul Judeţean de Urgență Vâlcea – Corpul Nr. 1 – Calea lui Traian nr. 201.
În contextul unui necesar din ce în ce mai mare de transfuzii sanguine salvatoare de viaţă pentru pacienţii internaţi in spitale, venim în întâmpinarea tuturor persoanelor care doresc si pot sa ajute pe cei bolnavi cu gestul lor umanitar, prin oferirea informaýiilor necesare privind donarea de sânge și prin organizarea unei campanii de donare chiar în incinta Spitalului Județean.
În săptămâna 21 – 25 octombrie 2019 toți cei interesați se vor putea înscrie pentru participare și vor primi materiale și informații despre donarea de sânge de la voluntarii noștri, care vor fi prezenți zilnic între orele 8.00 – 10.00 și 14.00-16.00 la cortul Crucii Roșii, amplasat în curtea spitalului.
În zilele de 28, 29, 30 octombrie 2019 o echipă a Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea va fi prezentă între orele 8.00 – 12.00 la Punctul de donare organizat la Spitalul Județean, iar cei care doresc să doneze sânge o pot face chiar acolo unde este cea mai mare nevoie de sânge pentru pacienţi, în cadrul Spitalului Județean.
Vă aşteptăm cu interes să vă alăturaţi Campaniei noastre „Donează Sânge: “Preţuieşti sângele, Preţuieşti viaţa!”.