Premiile „Geo Saizescu Internaţional Film Festival”, ediţia a XIV-a
În perioada 12-14 noiembrie 2015, la Râmnicu Vâlcea, a avut loc Festivalului „Geo Saizescu Internaţional Film Festival”, aflat la cea de-a XIV-a ediţie. Festivalul a fost fondat de regretatul regizor Geo Saizescu şi cunoscut până în 2013 sub numele „Hyperion Stud Fest”.
Din 2013 este cunoscut sub numele „Geo Saizescu Student Film Festival”. „Geo Saizescu Internaţional Film Festival” este rezervat filmelor de scurt şi lung metraj ficţiune, prioritate acordându-se producţiilor româneşti şi străine recente (2014-2015) şi genului comedie. Filmele, care au fost selecţionate în cadrul festivalului, sunt semnate de autori străini şi români consacraţi în peisajul festivalier internaţional, organizatorii propunând, publicului din Râmnicu Vâlcea, titluri provenind din: Franţa, Canada, UK, Brazilia, Germania, China, Elveţia, Noua Zeelandă, Australia, Rusia, Ucraina, Israel, România. Lung metrajele alese sunt comedii produse în anii 2014 şi 2015, comedii greu accesibile publicului în afara circuitelor festivaliere. Festivalul a inclus şi o secţiune competitivă, rezervată filmelor studenţeşti, acestea concurând şi pentru Premiul „Best Short Film”.
Iată premiile celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului „Geo Saizescu Internaţional Film”: Premiul „Cea mai bună animaţie” – „Lune et le loup ( Luna şi lupul)”, regia: Patrick Delage şi Toma Leroux; Premiul „Cel mai bun film scurtmetraj studenţesc” – „Marcel scapă cu viaţă (Marcel survives)”, regia: Roland Ţăruş; Premiul special al juriului pentru film de scurtmetraj – „Fereastra (The window)”, regia: Georgiana Moldoveanu; Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj – „The art of losing” Germania, regia: David Voss; n Premiul „Cel mai bun actor” – Adrian Titieni pentru rolul „Mihai” din filmul „Cai putere (Horse Power)”, regia: Daniel Sandu; Premiul „Cea mai buna actriţă„- Ioana Flora pentru rolul „Mama” din filmul „Nightride”, regia: Ozana Nicolau; Premiul pentru cel mai bun scenariu – „Necropolis Symphony” Brazilia, regia şi scenariul: Juliana Rojas; Premiul special al juriului pentru film de lungmetraj – „The heart of madame Sabali” Canada, regia: Ryan Mckenna; n Premiul „Cel mai bun film” – „Wang Mao” China, regia: Zhao Xiaoxi. Organizatorul evenimentului este Cătălin Saizescu, directorul festivalului.