Prefectul Florian Marin: “În şcolile vâlcene a început distribuția produselor de panificație și lactate către elevi!”
Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, informează asupra modului de implementare, până la data de 13 noiembrie 2017, a Programului pentru școli al României, desfășurat și la nivelul județului Vâlcea pentru anul școlar 2017-2018.
H.G. nr.640 din 7 septembrie 2017, stabilește cadrul legal pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018.
Prin Ordinul Prefectului nr.484/3.10.2017, a fost constituită Comisia pentru aplicarea prevederilor H.G. nr. 640/2017, în județul Vâlcea.
În cadrul întâlnirilor din data de 5.10.2017, respectiv 17.10.2017, membrii comisiei au stabilit următoarele:
– din lista de produse stipulate în actul normativ, a fost ales ca fruct pentru a fi distribuit în scoli mărul, în completarea produselor lactate și de panificație și după finalizarea procedurilor de atribuire prevăzute de lege;
– ca măsură educativă care însoțește distribuția fructelor, laptelui și a produselor lactate în cursul anului școlar 2017-2018, s-a propus: organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte și produse lactate sau de activități educative practice, organizarea de alte activități educative practice, organizarea de alte activități extracurriculare și extrașcolare sau abordarea de teme specifice în cadrul curriculumului național, inclusiv curriculumului la decizia școlii, respectiv în cadrul disciplinei opționale Educație pentru sănătate.
Aceste decizii formulate, urmare celor două întrunirii ale comisiei, au fost comunicate Consiliului Județean Vâlcea.
În data de 28.09.2017, în urma finalizării procedurii de achiziție, prin grija Consiliului Județean Vâlcea, a fost încheiat contractul de furnizare ”Achiziționarea și distribuția produselor lactate și de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, iar din data de 2 octombrie 2017 a început distribuția produselor de panificație și lactate către elevi. Informaţiile ne-au fost transmise de Instituţia Prefectului Vâlcea.