Prefectul de Vâlcea, Sebastian Fârtat, confirmat pozitiv cu virusul Sars-CoV-2
Instituția Prefectului – Județul Vâlcea informează că prefectul Sebastian Fârtat a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în urma unui test efectuat astăzi la cerere, contracost.
În prezent, starea de sănătate a acestuia este bună și nu prezintă simptome specifice bolii.
Menționăm, totodată, că prefectul județului a respectat tot timpul normele de prevenire și combatere a răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, la toate întâlnirile și ședințele pe care le-a avut în ultima perioadă, atât cu angajații instituției, cât și cu alte persoane din afara instituției, păstrând distanța fizică și purtând mască de protecție. Mâine, va fi realizată de către DSP Vâlcea și ancheta epidemiologică pentru a fi dispuse toate măsurile care se impun în acest caz, măsuri care vor fi respectate cu strictețe.
Pe perioada cât prefectul Sebastian Fârtat va fi în concediu medical, atribuțiile acestuia ce privesc activitățile curente ale instituției au fost delegate, prin ordin de prefect, șefului Serviciului Financiar, Contabilitate, Resurse Umane și Administrativ, doamna Eugenia Stîngă.
De asemenea, în următoarea ședință a Guvernului va fi numit și un subprefect pentru județul Vâlcea, care va prelua atribuțiile prefectului până la revenirea acestuia la serviciu.