Poveștile frumoase ale Comunei Orlești
Normal că atunci când se vorbește despre comuna vâlceană Orlești primul gând vă sare la renumitul vin care se obține în localitate. Fetească neagră, Fetească regală, Negru de Drăgăşani, Tămâioasa românească, Crâmpoșia sau Busuioaca de Bohotin sunt soiurile tradiționale pe care pun accentul producătorii din zonă și care sunt renumite în toată România și nu numai.
Izvoarele istorice atestă cultura viţei-de-vie pe aceste meleaguri încă de pe vremea geto-dacilor, ceea ce confirmă faptul că în zonă este cea mai veche podgorie din Oltenia. Deşi nu există dovezi scrise cu privire la originea exactă a Crâmpoşiei, se poate spune că soiul este la fel de vechi, datând tot de pe vremea geto-dacilor, în baza faptului că se identifică cu podgoria de origine. Nu doar grație vinurilor alese este cunoscută Comuna Orlești. Unul dintre satele localității poartă numele de Aurești. Și nu întâmplător. Bătrânii din comună povestesc că acum zeci de ani locuitorii se ocupau cu căutatul aurului în prundul Oltului și mulți dintre ei reușeau să facă avere din această îndeletnicire. Comuna condusă de edilul Constantin Cârstina a fost cunoscută în țară și de scriitorul Eugen Petrescu, cel care în lucrarea sa, „Vâlcea – ţara lupilor getici sau ţinutul vâlcilor” a făcut câteva mențiuni științifice importante. Astfel, acesta menționează că atestarea documentară a comunei este strâns legată de Rm. Vâlcea şi de numele marelui domnitor Mircea cel Bătrân (ambele localităţi au fost atestate documentar la 20 mai 1388, în timpul domniei acestuia). De asemenea, scrie despre o descoperire fantastică, undeva pe Valea Omorâcii, unde au fost găsite urme ale unor mamifere preglaciare. Este vorba despre niște fosile ce au aparținut mamutului Elephas Primigenius, specie de elefant cu peri lungi și fildeși foarte dezvoltați. Și tot la Orlești au fost descoperite urme ale civilizației tracice din epoca bronzului și a fierului (perioada La Tene 200-400 î. Hr.).
Așadar, dacă mergeți în zonă, nu uitați să vă petreceți și câteva ore în Comuna Orlești. Nu veți avea ce să regretați.
Gabi Cârjaliu