Povestea unui mare pictor – Maestrul Petti Velici!

Să stai de vorbă cu maestrul Petti Velici este un adevărat privilegiu. Are efectul unei detoxifieri psihice de care ai mare nevoie, în timpuri agitate în care preţul se pune numai pe bani şi oamenii sunt într-o continuă alergătură. Impactul vizual, dar şi vorba moale, dar apăsată când e cazul te duce cu gândul la Constantin Brâncuşi şi la rarele imagini în care a fost surprins de camerele de luat vederi.

Petti este un pictor celebru în România, dar şi în străinătate, dar are şi calităţi de psiholog, chiar dacă nu el pune întrebările, ci le primeşte. Îi place să povestească, nu e “în criză de timp”, nu are pretenţia că le ştie pe toate şi nici că deţine adevărul absolut. Vorbeşte cu strălucire în ochi despre vremurile de dinainte, apoi coboară glasul şi apasă pe cuvinte când e vorba de cele de acum. Se teme, totuşi, că puţini artişti vin din urmă şi că ştie că celor din generaţia sa le este greu să se lupte cu kitsch-urile şi cu noua tehnologie.

Sute de expoziţii şi tabere de creaţie

Asupra CV-ului pictorului adoptat de Râmnicu Vâlcea nu am zăbovit mult. Oricum este unul impresionant. Petti s-a născut pe 13 ianuarie 1953 în comuna mehedinţeană Băseşti. La numai 18 ani a avut prima expoziţie personală. A fost urmată de alte multe în diverse colţuri ale României. Expoziţiile de grup la care a participat sunt şi ele foarte multe, numai dacă le-am enumera ar umple fără probleme acest colţ de ziar. A studiat la Şcoala de Artă, apoi la Liceul de Artă, la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Arte şi Design-Secţia Conservare – Restaurare. Şi-a susţinut lucrarea de master, apoi pe cea de doctorat. În străinătate lucrările sale au ajuns Iugoslavia, Grecia, Belgia sau Ungaria. Lucrările sale au ajuns în colecţii personale din Australia, Austria, Belgia, Italia, Finlanda, Germania, Franţa, Grecia, Olanda, Serbia, Anglia, Cuba, unele dintre ele putând fi admirate şi la Grand Hotel Sofianu. Nu-i place să se laude, însă: “Toate acestea sunt trecute într-un CV, pe care ţi-l pot da, îmi foloseşte când merg la diverse expoziţii sau tabere.”

De la cine a mostenit iubirea de artă

Două au fost persoanele care i-au marcat cariera maestrului Petti Velici: “La un artist, uneori inspiraţia vine spontan, în alte cazuri e cultivată de un mentor. Eu am avut noroc. Am avut multe de învăţat de la un unchi, frate de-al bunicii. Era un artist adevărat, pictor talentat, a avut prima popicărie particulară, piscină şi o micuţă păstrăvărie, telefon cu manivelă. Acolo se întţlneu toţi artiştii localităţii. Dânsul cânta la vioară, soţia la armonică. Acolo se strângeau intelectualii din localitate, se montau piese de teatru şi la casă şi la şcoală. Veneau şi cei trei, patru, lăutari buni ai comunei. La şcoală se monta şi o cortină improvizată, atmosfera era de vis. Se recitau poezii, se sculpta, se picta. Era fascinant. Vremurile erau tulburi, însă, unchiul a fost arestat şi a stat la puşcărie aproape zece ani. Când s-a întors eram deja la liceul de artă. Ţin minte că au venit şi i-au spart vioara, credeau că încă mai cântă la ea şi se strând oamenii la casă deşi el nu mai putea. M-a felicitat pentru drumul pe care apucasem, mi-a spus să am ambiţia să continui, să nu mă las. Mereu am simţit că mă urmăreşte de undeva de sus şi acum simt că am un fel de comunicare cu el”, spune Petti Pelici.
“La Turnu Severin am avut un profesor de pictură venit din Moldova, de la Cernăuţi. Un om deosebit. Era artist, avea barbă şi nu cravată, aspect neîngrijit. Asta i-a cauzat şi după câteva luni i-au interzis să mai vină să profeseze. Nu s-a lăsat şi ne învăţa pe scările şcolii de artă. Acolo făceam desen şi culoare, mergeam şi afară pentru peisaj şi multe am mai învăţat de la el. Avea şi o casă, undeva în afara oraşului, era înstărit, vânduse tot în Moldova şi îşi făcuse acolo o mică fermă. Până la urmă pe mine şi pe încă un coleg ne chema şi acolo”, ne spune maestrul Velici.

Vâlcean prin adopție

Petti Velici a venit la Râmnicu Vâlcea, s-a îndrăgostit de oraşul de la poalele Capelei unde şi-a întemeiat o familie. Lucrează la o firmă celebră din oraş, se consideră vâlcean: “Cineva mi-a spus că locuiesc, dar că niciodată nu am plecat din Turnu Severin. Mai fusesem la Râmnicu Vâlcea când eram elev, într-o tabără de creaţie. Mi-a plăcut foarte tare şi, culmea, am fost cazat exact în clădirea unde acum muncesc. Era internat aici la Rotarexim şi ţin minte şi acum că dimineaţa ieşeam în curte şi ne spălam la spălător de la brâu în sus. Am fost chemat de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea şi de Rotarexim la o acţiune internaţională care a avut loc la Călimăneşti. Apoi am colaborat cu această firmă şi m-am stabilit aici, unde mi-am întemeiat şi familia”.
Din 2006 este vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plaştici din România, Filiala Râmnicu Vâlcea.

Gabi Cârjaliu
Foto Sursa. Razvan Emilian Dumitrescu