Povestea morilor de pe „Râul Morilor”, o pagină importantă din istoria comunei Păușești Măglași

În urmă cu mai bine de un secol, râul Olănești era cunoscut sub o altă denumire, una care reflecta perfect activitatea economică a zonei: „Râul Morilor”. Numele nu era deloc întâmplător. De-a lungul cursului de apă funcționau numeroase mori care valorificau forța apei, iar comuna Păușești Măglași se remarca prin numărul mare al acestor instalații tradiționale.

Datele statistice din anul 1894 arată că în perimetrul comunei existau nu mai puțin de nouă mori. Cu timpul însă, numărul lor a început să scadă, iar la mijlocul secolului al XX-lea mai funcționau doar cinci. Chiar și așa, ele continuau să fie esențiale pentru viața comunității, fiind locul unde localnicii își măcinau grâul și porumbul pentru hrana familiei și a animalelor.

Morile erau alimentate printr-un iaz special amenajat, care își lua apa din râul Cheia, înainte de confluența acestuia cu râul Olănești. Canalul străbătea o bună parte din comuna Păușești Măglași, urmând în mare parte zăvoiul de pe lângă râu. În zona centrului comunei, apa putea fi văzută curgând chiar pe lângă șosea, pentru ca mai apoi să revină spre albia Olăneștiului, în apropierea satului Pietrari.

Iazul nu avea doar rolul de a pune în mișcare roțile morilor. În apele sale trăiau și pești, iar acest lucru stârnea adesea interesul copiilor și al tinerilor din sat, care încercau să pescuiască, deși autoritățile interziseseră această activitate atât pe iaz, cât și pe râul Olănești. În realitate însă, sancțiunile erau rare, iar astfel de episoade au rămas mai degrabă amintiri pitorești din viața satului.

Pentru locuitori, morile reprezentau mai mult decât simple instalații de măcinat cereale. În zilele aglomerate, oamenii veneau cu carele încărcate cu saci de porumb sau grâu și așteptau ore întregi, uneori chiar și zile, până le venea rândul. În acest timp, morile deveneau adevărate centre de socializare. Aici se aflau noutăți din satele vecine, se discutau evenimentele importante și, inevitabil, circulau și bârfele specifice vieții rurale.

Procesul de măcinare era unul simplu, dar spectaculos pentru cei care îl priveau pentru prima dată. Boabele erau turnate într-un coș mare, iar două pietre masive – una fixă și una mobilă – le zdrobeau prin frecare până deveneau făină. La final, morarul își oprea partea cuvenită, numită „uim”, moment urmărit atent de proprietarii cerealelor, deoarece exista mereu suspiciunea că nu toți morarii erau la fel de corecți.

Dintre morile existente în comună, două au rămas mai bine întipărite în memoria localnicilor: „Moara lui Mircea”, aflată în apropierea stației „2 Brazi” și deținută de frații Stroe, precum și moara situată lângă actuala primărie, care aparținea lui Ionel Tudor și lângă care funcționa și un abator.
Alte trei mori erau amplasate în diferite puncte ale comunei. Una se afla în apropierea Mănăstirii Sărăcinești, în zona Căminului Cultural, și aparținea fraților Simian, fiind însoțită și de un gater și un circular. Pe drumul spre satul Pietrari existau încă două: „Moara Chereștilor”, deținută de frații Chera și Ceaușu, și „Moara lui Covrig”, aflată în proprietatea familiei Pâslaru.

Primele care au dispărut au fost morile aflate pe drumul spre Pietrari. În jurul anului 1960, odată cu construirea podului de piatră care a înlocuit vechiul pod de lemn, traseul iazului a fost modificat, iar apa nu a mai ajuns la aceste instalații. În lipsa sursei de energie, morile au devenit nefuncționale. Ulterior și celelalte au avut aceeași soartă, ultima care a mai rezistat fiind moara de lângă primărie, care a funcționat până spre sfârșitul anilor ’60.

Morile din Păușești Măglași aparțineau unor familii de localnici mai înstăriți, care împărțeau atât câștigurile, cât și responsabilitățile întreținerii. Reparațiile erau realizate de fierarul satului, cunoscut sub numele de Zotică. Chiar și în perioada comunistă, cât timp au mai funcționat, morile și-au păstrat în mare parte modul tradițional de organizare, proprietarii fiind însă obligați să cedeze statului o parte din venituri.

Modernizarea societății și dezvoltarea industriei de panificație au făcut însă ca aceste construcții tradiționale să devină treptat neprofitabile. În loc să fie conservate ca parte a patrimoniului local, ele au dispărut una câte una, iar astăzi doar amintirile mai păstrează imaginea lor. În locul unor mori au fost ridicate locuințe, iar iazul care le alimenta a dispărut aproape complet.

Pentru comunitatea din Păușești Măglași, aceste mori reprezentau nu doar o utilitate economică, ci și o legătură cu trecutul. Ele spuneau povestea unei epoci în care viața satului era strâns legată de ritmul naturii și de forța apei. Privind în urmă, mulți localnici consideră că păstrarea măcar a uneia dintre ele ar fi putut transforma astăzi comuna într-un punct de atracție turistică și culturală.

Un lucru rămâne însă cert: denumirea de „Râul Morilor” nu a apărut întâmplător, iar rolul decisiv în această poveste l-au avut morile din Păușești Măglași, mult mai numeroase decât în localitățile vecine, precum Băile Olănești sau Vlădești.

Sursa informațiilor: prof. Doru Stătescu