Poveste de Crăciun

Era vineri, o zi minunată de iarnă, în Ajun de Crăciun. Săniuţa zburda pe ulicioara îngustă şi plină de curbe, iar Miruna, prietenii şi fraţii ei se bucurau pe deplin de zăpada proaspătă şi pufoasă ce se aşezase ca o mantie albă ce doar în poveşti mai exista.

Ninsese mult şi frumos, cu fulgi mari ce acoperiseră toate gardurile, dar nimic nu îi împiedica pe copii să se bucure de spiritul minunat ce îl oferă acest anotimp sufletelor lor delicate şi pure precum zăpada ce tocmai se aşternuse peste tot.
“M-am distrat grozaaaaaav, dar eu merg acasă, să mă pregătesc şi să îl aştept pe Moş Crăciun”, zise Florinel, un băieţel din mulţimea adunată pe uliţă la săniuş.
“Şi eu, şi eu, şi eu…” , au urmat pe rând ceilalţi.
“Dar staţi, eu abia am sosit, vreau să mă bucur şi eu împreună cu voi de zăpadă”, a spus dezamăgită Miruna, dar, din păcate, ceilalţi deja plecaseră nerăbdători să pregătească venirea celui mai darnic şi mai aşteptat de toţi copiii: Moş Crăciun.
Miruna a rămas uşor supărată, stând pe săniuţă şi parcă meditând. Da, ea nu mai credea de mult în Moş Crăciun. Şi nu pentru că la cei nouă anişori şi jumătate era timpul pentru a nu mai crede, ci pentru că situaţia familiară în care trăia era de aşa natură încăt nici timp nu mai avea să se găndească la venirea Moşului, nici pentru joacă sau orice alte lucruri care ţineau de copilărie.
Trebuia să se ocupe de frăţiorii ei mai mici, să le pregătească hăinuţele pentru şcoală, să le facă măncare şi în timpul rămas, să îşi facă temele. Tatăl său era mai mereu plecat fiind singurul care întreţinea familia de cănd mama ei se îmbolnăvise. De câţiva ani, stătea cu săptămânile în pat, iar alteori uita treburi elementare, aşa se făcea că Miruna, fiind cea mai mare trebuia să îi amintească cum se fac lucruri mici din gospodărie, iar de o vreme, pentru a câştiga timp, le făcea doar ea.
“Lasă mami, nu te mai supăra, mergi în pat, văd că nu te simţi bine, o să mă ocup eu de toate”, spunea Miruna de fiecare dată când vedea că starea mamei sale se înrăutăţeşte. Aşa că îşi punea şorţuleţul micuţ şi rupt la un buzunărel şi făcea tot ce trebuia în casă.
În această seară sfântă, după ce a terminat tot ceea ce îşi propusese, Miruna s-a aşezat pe un scaun la măsuţă şi visa, spunăndu-şi în gând:
“Doamne, te rog Spune-I lui Moş Crăciun că nu îmi doresc jucării şi dulciuri ca alţi copilaşi, eu vreau doar o zi să fie mama aşa cum era înainte, o zi… atât…”.
Apoi gândul îi zboară din nou, cum era să i se îndeplinească această dorinţă când nici măcar Moş Nicolae nu venise la ea? Şi nu dorea decât o pereche de cizmuliţe noi, pentru că cele pe care le avea, erau tare rupte. Era foarte obosită, dar asta nu o împiedica să viseze cu ochii deschişi: a început să deseneze pe o coală cizmuliţele roşii pe care şi le-a dorit, dar nu le primise de la Moş Nicolae. Le desena foarte frumos, iar la şcoală tocmai primise premiul trei la un concurs, pentru o iconiţă ce o pictase pe sticlă.
Şi tot desenând, deodată, a privit pe fereastră şi nu i-a venit să creadă ceea ce văzut: în omătul cel mare, dar încă pufos la atingere, era o caleaşcă, dar nu ca acelea obişnuite şi nici ca cele din poveşti. A alergat afară şi a observat că aceasta era trasă de nişte reni şi semăna mai degrabă cu un autobuz destul de mare, dar foarte frumos împodobit, iar în el nu era Moş Crăciun ci erau… copilaşi care o salutau şi o îndemnau să urce. La intrare, era un domn îmbrăcat în alb, cu o faţă foarte blândă, care îi inspira încredere:
“Bună, Miruna, doreşti să mergi cu noi?”, o întreabă domnul care părea un fel de controlor. “Te văd mirată, dar să ştii că nu avem mult timp… Te rog să iei o decizie!”.
“Eu…, dar eu… eu …nu … eu nu am bilet”, spuse Miruna în cele din urmă, deşi nu asta gândea, ci se întreba oare unde merg, de ce o vor şi pe ea cu ei, de unde ştie domnul cum se numeşte şi multe alte întrebări ce nu putea să le rostească.
“Biletul, dar nu ştii? Biletul este în buzunarul de la şorţuleţ”, a spus domnul îmbrăcat în alb. “Te rog să mi-l dai, trebuie perforat”.
Bilet ? Deci chiar exista un bilet, când s-a uitat era gata să îl piardă pentru că buzunărelul era încă rupt, uitase să îl coase. I-a dat biletul controlorului şi acesta a perforat pe el literele C. Ş. D.L.T.
Fără să pună întrebări, a intrat în caleaşca minune şi toţi ceilalţi copii o priveau exact ca pe un nou venit.
“Poţi să stai lângă mine, dacă doreşti”, îi spuse un băieţel. “Eu sunt Andrei, tu?”.
“Miruna”, zise foarte încet, “nu te supăra, dar… unde mergem?”
“Nu ştii? La Polul Nord, trebuie să ajungem exact la aprinderea bradului, suntem aşteptaţi de Moş Crăciun, apoi Moşul va fi ocupat toată noaptea să ducă cadouri tuturor copiilor din lume”.
“Tuturor? Nu cred”, a zis foarte încet Miruna.
“Poftim? Ai spus ceva?”
“A… nu… stai liniştit”.
“Tu nu crezi?”
“Ba da, ba nu, nu ştiu de fapt ce să mai cred…”
“Hmm…”
“Pe biletul tău ce scrie?”, întreabă Miruna.
“Este un P.”, zise Andrei.
“Toţi copiii au câte un mesaj?”
“Da, fiecare altceva, am observat, ştii şi eu sunt curios ce înseamnă, dar vom afla la sfârşitul călătoriei”.
Şi se dovedea a fi o călatorie minunată, zburau pe deasupra caselor, luminiţele se vedeau superb de sus, împodobit totul ca pentru sărbătoarea mult aşteptată ce era atât de aproape. Încă din bătrâni se spune că lumânările şi luminiţele din bradul de Crăciun, dar nu numai, alungă răul din lume, din casă, din suflet şi aduc doar binele, lumina şi liniştea mult dorită de fiecare.
“Ştie cineva ce anume urmează să sărbătorim?”, zise domnul îmbrăcat în alb ce semăna cu un înger datorită hainelor foarte frumoase albe pe care le purta.
“Venirea lui Mos Crăciun”, au spus în cor copiii.
“Şi…
Sărbătorim naşterea Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu”, a zis încet Miruna.
Da, cum putea uita când ea îl iubea pe Iisus de mică? Mergea cu bunicul la biserică şi îi era foarte drag şi era mândră că bunicul cânta aşa frumos şi o învăţase şi pe ea:
“Astăzi s-a născut Hristos
Mesia chip luminos 
Lăudaţi si cântaţi, 
Şi vă bucuraţi!”.
“Mulţumesc Miruna şi mai tare, te rog, vreau să audă toţi copiii, să nu uităm, că este o zi minunată şi de bucurie pentru fiecare dintre noi. Crăciunul este marea zi a naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, fiind sărbătorită de toţi creştinii pe data de 25 decembrie a fiecărui an. Acum mai bine de două mii de ani, Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt, a născut în Bethleemul Iudeii pe Pruncul Iisus, într-o iesle săracă. Atunci, cei trei magi de la Răsărit au văzut o stea luminoasă pe cer şi, străbătând cale lungă pentru a o urma, au ajuns la Bethleem, aducându-i Mâtuitorului, în dar, aur, smirnă şi tămâie”, le povestea domnul în alb copiilor care erau foarte curioşi şi receptivi. Apoi i-a învăţat un colind:
“Este zi sfântă de sărbătoare,
Petrecem toţi cu mic, cu mare,
Este noaptea Crăciunului,
Vom fi cu toţi cuminţi, mai buni”.
“Mai avem puţin şi ajungem, probabil că şi renii au obosit”, a spus zâmbind domnul în alb.
“Am ajuuuuuuuuuuns”, au strigat în cor copiii şi s-au năpustit către ieşire.
Bradul era împodobit, toţi îl aşteptau pe Moş Crăciun ca să poată fi aprins, s-au aşezat cu toţii în jurul lui şi deodată copiii s-au luminat la faţă:
“A sosit Moş Crăciuuuuun…”, se aude şi clopoţelul lui.
Dar Miruna nu înţelegea de ce ea nu îl vede, nu aude nici clopoţelul, deşi era acolo, era sigură pentru că ceilalţi copii vorbeau pe rând cu el, dar ea nu îl vedea şi atunci a înţeles că îl vede doar cine crede cu adevărat. A închis ochii şi şi-a spus:
“Trebuie să cred, trebuie din tot sufletul să cred, trebuie, trebuie, eu cred, eu cred, Moş Crăciun este ca iubirea, nu o vedem dar o simţim, este în noi, o purtăm cu noi zilnic, clipă de clipă, la fel cum îl port pe Dumnezeu, nu îl văd, dar îl iubesc, pentru că El există în orice ne înconjoară”.
“Da, Miruna, uneori ceea ce nu se vede, este cel mai real, cel mai adevărat, ceea ce purtăm cu noi în suflet, în inimă este de fapt ceea ce contează copil drag”,a spus Moş Crăciun, ca si când i-a citit gândurile, “te rog îmi faci plăcerea ca în acest an să fii tu copilaşul care aprinde bradul Polului Nord”.
“Eu, dar eu… chiar te văd, aud şi clopoţelul… sigur, mi-aş dori foarte mult acest lucru”, a spus Miruna foarte mirată.
“Şi tot tu vei fi şi primul copil care primeşte un cadou în acest an: uite primeşte te rog în dar clopoţelul meu, astfel că, acum când crezi cu adevărat că minunile există, tu vei face câte o minune în sufletul celui care nu crede, tu vei dărui speranţă şi lumină celor care au nevoie, tu vei mângâia în viitor suflete. Crezi că vei putea face acest lucru, copil cu suflet frumos?”
“Da, voi face, voi dărui, voi arăta tuturor că adevăratul spirit al Crăciunului este în suflet, în inimă”, a spus Miruna fiind foarte fericită de ceea ce primise, apoi a pus clopoţelul în buzunarul de la şorţuleţ.
Toţi copiii erau fericiţi, nimic nu putea exprima în cuvinte bucuria pe care ei o aveau în suflete în acele momente.
“Haideţi cu toţii să mergem, călătoria a luat sfârşit, trebuie să îl lăsăm pe Moş Crăciun că va avea o noapte foarte lungă şi dificilă!”, a spus domnul care, acum Miruna era convinsă că, de fapt este un îngeraş care i-a dus într-o excursie în tărâmul fericirii.
“Acum, că v-aţi ocupat locurile, veţi afla şi ce aveaţi inscripţionat pe bilete”.
Andrei: “P este de la ,,Prietenie, nu există dar mai frumos ca prietenia, ţi l-ai dorit şi tocmai l-ai primit”.
Florinel: “P este de la “a Păsa, trebuie să înveţi să preţuieşti şi sentimentele celorlalţi, să le apreciezi, nu doar ceea ce contează pentru tine”.
Alexandra: “Î vine de la Încrede-te în cei de lăngă tine, în prieteni chiar dacă uneori, te dezamăgesc, toţi greşim şi trebuie să iertăm, pentru că iubim”.
Miruna: “C.Ş.D.L.T. Crede Şi Dăruieşte Lumina Ta, se pare că ai înţeles mesajul şi pe viitor vei avea o misiune foarte grea, dar frumoasă de îndeplinit”.
Toţi copiii ce fuseseră în excursia minunată au aflat ce trebuie să înveţe, că nu trebuie să fii bogat ca să ai ce dărui, pentru că bucuriile şi darurile cele mai de preţ vin din suflet, din inimă.
“Eu mulţumesc tuturor copiilor şi îmi doresc şi sper să răspândiţi în jurul vostru ceea ce aţi primit fiecare în această călătorie şi ţineţi minte, copii, că, în viaţă nu contează unde mergeţi, ci contează dacă este în direcţia sufletului vostru şi dacă vă hotărâţi să urcaţi”, a spus domnul îmbrăcat în alb, apoi a dipărut înspre cerul acoperit cu stelele ce făceau parcă un dans luminos în jurul lui.
“Off, Miruna, draga mea, ai adormit aici la măsuţă desenând, probabil că eşti foarte obosită, hai să te ajut să mergi în pat, apoi, când te trezeşti să vii să mănânci o supă caldă, este aproape gata”, spuse mama Mirunei luând-o în braţe.
“Mamă, dar… a fost doar un vis? Nu, era prea real, nu pot crede… Unde este clopoţelul?”, şi foarte dezamăgită a fost când a băgat mânuţa în buzunarul de la şorţ şi a observat că a pierdut clopoţelul de la Moş Crăciun şi promisese că va avea mare grijă de el.
“Dar tu, mamă, cum de nu eşti în pat? Supă? Ai făcut tu supă? Eu visez din nou?”, spuse confuză Miruna, pentru că nu mai ştia dacă este vis sau realitate.
“Da, scumpa mea, am făcut şi o să se răcească dacă nu vii să mănânci şi te rog să te descalţi, aşa ai stat în casă?”.
“Scumpa mea, să mă descalţ”, şi mare i-a fost mirarea când a privit spre picioruşe şi era încălţată exact cu cizmuliţele pe care ea le visase şi le desenase, roşii şi cu câte o steluţă argintie în lateral. Oare ce se întâmplă? Care este visul de fapt?
Nu mai ştia, dar nici nu mai conta, atâta timp cât trăia cele mai frumoase clipe din viaţa ei, pentru că, de fapt, nu ne amintim zilele, ci în suflet ne rămân clipele, momentele de neuitat petrecute cu cele mai iubite persoane din viaţa noastră, cărora alegem să le dăruim timpul nostru preţios şi limitat pe acest pământ.
Lasă, gândul contează, clopoţelul o să îl aud mereu de acum, pentru că îl am în suflet, se consola Miruna în gândul ei.
“Ce clopoţel frumos ai pus în brad Miruna! Dar păcat că este stricat, de unde l-ai luat”, zise tatăl Mirunei încercând clopoţelul.
Clopoţel în brad, încă o minune? “Mulţumesc, Doamne! Mulţumesc…”.
Apoi, îi spuse din suflet tatălui ei:
“Tată, clopoţelul este ca iubirea, este că Dumnezeu sună minunat în sufletul tău, doar dacă doreşti să reînveţi cum este să crezi cu adevărat în tine în El, în ceea ce simţi cu adevărat, în tot!”

Spiritul Crăciunului să vă cuprindă sufletele!
Liliana Tănase