Pompierii vâlceni au împărţit cadouri copiilor şi familiilor nevoiaşe
În pragul sărbătorilor de Paști, Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea au dorit să fie alături de copii și familii care au nevoie de sprijin.
Astfel, prin contribuția benevolă a cadrelor inspectoratului, s-au împărțit alimente, rechizite școlare și dulciuri în valoare de peste 2500 de lei, unor familii cu posibilități financiare reduse din localitatea Măciuca, copiilor instituționalizați din cadrul Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului Vâlcea din centrul Băbeni, precum celor din cadrul Fundației „Inimă pentru Inimă” din Ocnele Mari.