Poliţiştii vâlceni faţă în faţă cu elevii Școlii de Arte și Meserii din Bălcești
Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Poliției orașului Bălcești au desfășurat o serie de activități de prevenire și combatere pe tema violenței în școli în cadrul Programelor Locale de Prevenire realizate la nivelul județului Vâlcea.
La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii au purtat discuții cu aproximativ 90 de elevii ai claselor a-9-a din cadrul Școlii de Arte și Meserii din Bălcești, punându-se în vedere atât problematica violenței în școli, delicvența juvenilă cât și pericolele pe care le prezintă rețelele de socializare tip „Facebook”, „Instagram”, „Snapchat” și cum pot fi acestea evitate.
În școlile de pe raza județului Vâlcea, o sa fie desfășurate zilnic, în perioada lunii următoare, activități de prevenire.